Kelly Bates, din Lake City, Tennessee, a dat naștere unui număr de 18 copii pånă la vårsta de 44 de ani, dar, cu toate acestea, ea se roagă pentru încă doi. Femeia nu a născut gemeni, nu a făcut cezariane, a avut 14 nașteri fără ajutorul medicamentelor și și-a petrecut viața sa de adult mai mult fiind gravidă. Deși are o familie atåt de numeroasă încåt ar putea face două echipe de sport, Kelly se roagă să mai nască doi copii. „Este mai normal pentru mine să fiu gravidă decåt să nu fiu. Sunt fericită cånd port un bebe“, a spus ea pentru ABC. Marea familie Bates este compusă din: Zach, în vårstă de 22 de ani, Michaella – 21, Erin – 20, Lawson – 9, Nathan – 18, Alyssa – 16, Tori – 15, Trace – 14, Carlin – 13, Josie – 12, Katie – 10 ani, Jackson – 9, Warden – 8, Isaiah – 6, Addallee – 5, Ellie – 4, Callie – 2 ani și Judson, care are doar 11 luni.
Kelly Bates și soțul ei sunt aproape într-o cursă cu familia Duggers, care are 19 copii. Cele două familii sunt prietene, se văd regulat și își fac chiar și vacanțele împreună cu cei 37 de copii.
Kelly și soțul ei Gil nu au intenționat să aibă atåt de mulți copii, dar sunt amåndoi creștini și nu cred în metodele de control a sarcinii, preferånd să-și pună soarta în måinile Domnului. Soții Bates vor să apeleze la medici pentru a-i ajuta să egaleze balanța, cu 10 fetițe și 10 băieți. Kelly nu a avut însă numai sarcini ușoare, ea pierzånd doi copii, ceea a determinat-o ulterior să apeleze la terapie cu hormoni pentru a-i întări peretele uterului. Cu toate că mai vor copii, familia Bates nu are asigurare medicală pentru ultimii opt copii, dar soții spun că în America ai parte de cea mai bună îngrijire medicală, iar atunci cånd unul dintre ei este bolnav se duc la urgență și primesc ajutor imediat. Kelly și Gil sunt de părere că, cu cåt familia este mai mare, cu atåt este mai bine deoarece îi pot ajuta pe alții.
Familia Bates are o casă de aproape 400 de metri pătrați în Lake City, cu cinci dormitoare, iar copiii dorm mai mulți într-o cameră, fete cu fete, băieți cu băieți. Copiii nu au voie să aibă contact fizic cu sexul opus sau alte atingeri de afecțiune înainte de căsătorie, părinții fiind încåntați de ideea de a curta pe cineva. Mesele din familie sunt o adevărată provocare, fiind un haos organizat, iar cumpărăturile zilnice de hrană costă peste 250 de dolari. De asemenea, cei 18 copii și cei doi părinți se deplasează cu două dube, una de 15 locuri și alta de șapte. În casa lor nu există televizor sau internet, iar timpul liber este folosit de copii pentru a cånta la instrumente, toți fiind foarte talentați. Ei merg chiar și în concerte prin țară, la casele oamenilor vårstnici.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















