Fostul gunoier Steve Jones își petrece vacanțele într-un mod mai ciudat față de oamenii obișnuiți, el relaxându-se în timp ce se plimbă în jurul Marii Britanii și al Europei pentru a-i vedea pe responsabilii cu gunoiul în acțiune, oferindu-se să-i ajute pe gratis. Acum în vârstă de 48 de ani, bărbatul a făcut o pasiune pentru mașinile de gunoi atunci când era copil și își petrecea vacanțele urmărindu-le în jurul vestului Londrei, pe bicicleta sa.
Acum adoră să călătorească sute de mile pentru a depista locul de deversare a gunoiului local și pentru a se oferi ca voluntar.
„Oamenii cred că am un hobby ciudat, dar nimic nu e mai frumos decât senzația de a merge într-un camion de gunoi“, a spus Steve Jones.
Când era adolescent, domnul Jones a început să urmărească mașinăriile acestea, să-și facă un carnețel unde își nota numerele de înregistrare, detalii ale camioanelor și numele celor din echipaj. Mai mult, în vacanțele sale școlare, chiar și-a cumpărat halate portocalii de muncă, pentru a-i putea ajuta pe gunoierii locali.
„Eram cu certitudine unic, singurul copil căruia îi plăceau camioanele de gunoi și am visat să devin gunoier“, a afirmat Steve.
Obsesia lui a însemnat o muncă neplătită de gunoier timp de 17 ani, în fiecare vară. El își planifică vacanțele în funcție de gunoi și a ajuns chiar și până în Malta și Cipru. Steve a recunoscut că și peste hotare se trezea la 5 dimineața, își punea salopeta și se ducea să le ofere ajutorul gunoierilor străini, despre care spune că sunt mai nepoliticoși și mai zgârciți. De asemenea, el a străbătut o mare parte din Marea Britanie pentru a strânge mizeriile lăsate în urmă de localnici.
Domnul Jones a iubit atât de mult și mașinile de gunoi, încât a refăcut un Shelvoke rar din 1982 și un Drewry, pentru a le putea conduce în timpul liber, iar acum se ocupă de repararea unui alt astfel de autovehicul. Cu o viteză de 43 de mile pe oră, un camion de gunoi costă în jur de 1.000 de lire pe an să meargă, chiar dacă nu faci cu el mai mult de 400 de mile în această perioadă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















