
Deși sunt proaspăt căsătoriți, prințul Albert și soția lui, Charlene, au deja probleme în căsnicie, iar relația lor pare departe de a fi una fericită. Mai mult, aceștia par a fi la un pas de a se despărți. Imediat după nunta princiară de la Monaco, Albert și Charlene au plecat în luna de miere, însă, potrivit ultimelor informații, ei nu au dormit împreună în același apartament. Mai exact, noii însurăței au fost cazați în hoteluri diferite, la 10 kilometri distanță unul față de celălalt.
Prințul Albert și Prințesa Charlene au plecat în luna de miere în Africa de Sud, iar, conform planului, aceștia ar fi trebuit să închirieze apartamentul prezidențial de la Oyster Box Hotel din Umhlanga Rocks, care ar fi costat 4.000 de euro pe noapte.
Socotelile de acasă nu s-au potrivit însă cu cele din târg, iar prințesa Charlene se arată încă supărată pe faptul că există posibilitatea ca prințul Albert să mai aibă unul sau doi copii nelegitimi, rezultați în urma unor aventuri avute cu alte femei.
Dezvăluirea potrivit căreia prințul Albert și prințesa Charlene nu au stat în același apartament, ci au locuit în hoteluri separate, la 10 kilometri distanță unul de celălalt, a fost făcută de un ziar din Africa de Sud.
Astfel, prințesa Charlene s-a cazat într-un apartament mai ieftin al hotelului Oyster Box Hotel din Umhlanga Rocks, în vreme ce prințul Albert a dormit în Hotelul Hilton din Durban.
Timpul rezervat lunii de miere a fost scurtat de datoria prințului Albert de a se prezenta pentru testul ADN, care va confirma dacă acesta este sau nu tatăl unui nou copil din flori. Prințul mai are până acum doi copii rezultați în urma unor relații pasagere cu un agent imobiliar și o stewardesă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















