Home Monden Trupa Hotel FM, dezamăgită de rezultatul de la Eurovision

Trupa Hotel FM, dezamăgită de rezultatul de la Eurovision

DISTRIBUIŢI

Reprezentanții României nu au reușit nici în acest an să aducă trofeul Eurovision acasă, țara noastră clasându-se doar pe locul 17, cu piesa „Change“ a trupei Hotel Fm, în finala care a avut loc sâmbătă seara. Trupa Hotel FM se aștepta însă la un rezultat mai bun deoarece, din punctul de vedere al membrilor formației, prestația a fost una reușită.
„Nu ne așteptam câtuși de puțin. Am crezut în piesa noastră, am evoluat bine, am fost pregătiți, chiar nu ne-am așteptat la acest rezultat“, au declarat pentru Mediafax băieții de la Hotel FM, care au reprezentat România.
Ei spun că finala, care s-a desfășurat sâmbătă seară la Düsseldorf Arena, Germania, a fost un spectacol grandios. „Finala a fost așa cum a văzut toată lumea – un spectacol grandios la care noi am participat fără să ni se poată reproșa ceva“, au afirmat membrii trupei.
În ceea ce privește marii câștigători ai competiției – reprezentanții Azerbaidjanului, Ell & Nikki -, băieții de la Hotel FM spun că au avut o piesă bună (Running Scared) și au cântat bine.
Totodată, membrii trupei Hotel FM au susținut că se bucură pentru rezultatul obținut de trupa Zdob și Zdub, reprezentanta Republicii Moldova, care a participat în finala Eurovision de anul acesta cu melodia „So Lucky“, clasându-se pe locul al 12-lea.
Pe locurile doi și trei ale podiumului Eurovisionului s-au clasat reprezentanții Italiei și cei ai Suediei.
România a obținut un total de 77 de puncte, din care punctajul maxim de 12 puncte a fost acordat de Italia și de  Republica Moldova. La rândul său, România a acordat 12 puncte reprezentanților Republicii Moldova, 10 puncte celor din Azerbaidjan și 8 puncte reprezentanților Greciei.
Concursul Eurovision din 2012 va avea loc în Azerbaidjan.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.