Acasă Opinii “Fenomenul” Piteşti în perspectiva actualităţii

“Fenomenul” Piteşti în perspectiva actualităţii

DISTRIBUIȚI

S-au scris cărţi şi numeroase articole, s-au creat filme şi s-au organizat conferinţe şi simpozioane despre ceeace a însemnat în anii 1950 „reeducarea” prin tortură permanentă, sau pe scurt „fenomenul” Piteşti. Ne-am gândit să scriem din nou despre acest înspăimântător episod din istoria comunismului în România, pe deoparte fiindcă este foarte necesar să-l reamintim opiniei publice spre neuitare, iar pe de altă parte, deoarece perioada pe care o traversează  acum ţara noastră prezintă –  din nefericire –  asemănări cu ceeace a însemnat „fenomenul” Piteşti.
Scurtă rememorare .
În toamna anului 1948, la penitenciarul Suceava, un grup de deţinuţi politici – majoritatea studenţi foşti legionari – au înfiinţat Organizaţia deţinuţilor  cu convingeri comuniste –      „ODCC” care avea drept obiectiv iniţial „reeducarea” prin mijloace paşnice în scopul eliberării.
În primăvara anului următor, majoritatea membrilor ODCC  au fost transferaţi la penitenciarul Piteşti, unde din iniţiativa organelor de conducere ale securităţii, studentul deţinut Eugen Ţurcanu, declanşează „ reeducarea” prin tortură.
În anii 1949-51, la Piteşti, apoi la penitenciarele Gherla, Tg. Ocna, Târgşor şi lagărul de muncă silnică Peninsula de la canal, se aplică studenţilor deţinuţi şi apoi altor deţinuţi, torturi fizice şi psihice înspăimântătoare. Scopul declarat : transformarea acestora ( prin spălarea creierului ) în unelte oarbe ale „reeducării” – aşa numiţii „oameni noi”. Zeci de deţinuţi au murit în urma acestor torturi, iar nenumăraţi alţii au rămas profund marcaţi pentru tot restul vieţii.
    În vara anului1951, în cadrul „reeducării” la Peninsula, este ucis mişeleşte doctorul Simionescu, eminent medic şi remarcabilă personalitate morală din România. Relatări despre oribila faptă traversează „cortina de fier” şi ajung la posturile de radio din lumea liberă. Pentru a evita o compromitere internaţională şi mai gravă decât cea în care se aflau, căpeteniile comuniste decid, în toamna anului 1951, oprirea „reeducării” din închisori. Ei înscenează un nou proces, în urma căruia sunt condamnaţi la moarte 16 foşti deţinuţi  ( în frunte cu Eugen Ţurcanu) care executaseră ordinele securităţii, aplicând torturile „reeducării”. Adevăraţii vinovaţi ai crimelor – cei din conducerea partidului comunist ( Gh. Dej, Teohari Georgescu, Alexandru Nicolski, Pantiuşa Nemeş şi alţii ) rămân nepedepsiţi. În afară de cei menţionaţi mai sus, numeroşi membri ai Comitetului Central au ştiut probabil de sinistrul „experiment” Piteşti. Originea acestuia se află după unele opinii în URSS, unde „pedagogul Macarenko” iniţiase cu câteva decenii în urmă „reeducarea” prin tortura delicvenţilor.
    Putem sintetiza oribilul fenomen al „reeducării” prin tortură, enumerând principalele sale elemente :
                               1.  Diabolicul obiectiv de a impune, prin violenţă şi tortură un mod de a gândi favorabil regimului comunist ;
                               2. Punerea în practică a acestui obiectiv, cu ajutorul unor cozi de topor imorale şi inconştiente ;
                                3. Câştigarea adeziunii cozilor de topor prin promiterea unor viitoare avantaje, pe care le vor obţine ca „oameni noi”;
                                4. Lepădarea de cozile de topor, când „experimentul” a devenit compromiţător, mergând până la condamnarea lor la moarte;
                                5. Impunitate pentru adevăraţii vinovaţi ai crimelor comise.

După 1989: obiective similare, mijloace diferite.
După cum se ştie, Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, a fost deturnată de un grup de comunişti şi securişti, conduşi de Ion Iliescu, cu scopul păstrării avantajelor politice, economice şi sociale, avute înainte. Pentru a-şi realiza obiectivele, criptocomuniştii au utilizat mijloace în parte asemănătoare cu cele ale organizatorilor „reeducării” din anii 1948-51 , dar şi unele noi.
Nu au lipsit mijloacele violente. Să ne reamintim de mineriade, în principal cea din 13-15 iunie 1990 –  dar au prevalat cele bazate pe propagandă minciunoasă şi oferire de avantaje cozilor de topor, folosind corupţia în stil mafiot.
O parte din susţinătorii noului regim erau chiar foşti activişti şi securişti, care au aderat fără să clipească la „democraţia originală” propusă de grupul Iliescu. Ei reprezentau însă doar o mică parte din totalul populaţiei, deci au trebuit găsite căi de a câştiga adeziunea unui număr mare de oameni dintre cei care suferiseră din plin de pe urma abuzurilor şi terorii comuniste. Principalul mijloc utilizat a fost răspândirea ideii conform căreia venirea la putere a foştilor exploatatori şi moşieri urma să îi sărăcească complet.
Căpeteniile criptocomunismului au folosit lipsa de informaţie a multor oameni – în special cei tineri –  lansând minciuni aberante, precum aceeia că liderii anticomunişti – cum a fost marele om politic – Corneliu Coposu, „ nu au mâncat ca noi salam cu soia”, ci s-au îmbogăţit în străinătate. Au fost destui oameni care nu ştiau că seniorul Corneliu Coposu şi mulţi ca el, au fost azvârliţi în închisori de securitatea comunistă, unde au suferit cumplit ani îndelungaţi. Ei nu ştiau nici faptul că numărul total al deţinuţilor politici din perioada regimului comunist, a fost de 1,5 milioane de oameni, din care aproximativ 500 mii au murit din cauza condiţiilor teribile de detenţie.
    Guvernanţii criptocomunişti instalaţi la putere aveau nevoie de recunoaştere internaţională, ceeace i-a determinat să mimeze organizarea unor alegeri democratice. Alegerile din luna mai 1990, nu au dat posibilitate partidelor realmente democratice să se organizeze şi să prezinte electoratului programul lor.
La fel ca şi în aplicarea „fenomenului” Piteşti, FSN- iştii s-au folosit de numeroase cozi de topor, promiţându-le şi uneori chiar oferindu-le avantaje  materiale şi morale nemeritate. Au fost destui indivizi certaţi cu legea, care au devenit propagandişti ai FSN, la fel ca din „nefericire” unii intelectuali. Dar cele mai sinistre cozi de topor au fost minierii, care s-au dedat la crime şi oribile acte de violenţă din zilele mineriadelor. Asemănarea cu ticăloşia grupului de studenţi torţionari, conduşi de Eugen Ţurcanu în anii 1948-51 este izbitoare.
Organizatorii acţiunilor criptocomuniste de după 1990, au procedat însă cu totul altfel în privinţa atitudinii faţă de credinţa creştină. Intuind faptul că poporul român este în fond credincios, ei au mimat cu neruşinare că sunt şi ei credincioşi. Ion Iliescu însuşi  declarându-se „liber cugetător” imediat după decembrie 1989, a început ulterior să frecventeze bisericile şi chiar să se închine.
    La fel ca organizatorii „fenomenului” Piteşti, căpeteniile criptocomuniste la putere s-au lepădat fără menajamente de primii lor „tovarăşi de drum” – când aceştia deveniseră incomozi. Cazul lui Petre Roman, demis din funcţia de prim ministru, în urma  mineriadei din anul 1992, este extrem de reprezentativ în acest sens, şi nu este singurul. Organizatorii „fenomenului” Piteşti au simţit nevoia să ofere oarecare credibilitate acţiunilor lor prin crearea ODCC-  aparent preocupată de problemele de fond ale reeducării.  Similar, criptocomuniştii majoritari în mai toate parlamentele după 1989, au dorit să lase impresia că analizează problemele de fond ale ţării şi că votează legi spre binele poporului. S-a văzut ce bine a fost.
Fără îndoială că am putea  enumera şi alte asemănări între „tehnicile”  criptocomuniştilor de după 1989, şi cele ale „reeducatorilor” din anii 1948-51. Mai important este însă să încercăm a intui dece există astfel de asemănări, altfel spus , dece metodele criptocomunismului seamănă cu cele ale organizatorilor fenomenului Piteşti. Esenţa acestor asemănări trebuie căutată nu neapărat la Macarenko sau Ion Iliescu ci, mult mai departe, în chiar fundamentele doctrinei comuniste.  Invit pe cititori să ( re ) citească  Manifestul Partidului Comunist elaborat de Marx şi Engels, în anul 1848. Acolo ei vor găsi ideile care au stat la baza „fenomenului” Piteşti, dar şi în mare măsură, criptocomunismului de după 1989. Pe scurt , acestea ar putea fi enumerate  astfel :
           Obsesia de a impune prin propagandă şi chiar violenţă idei privind o viitoare organizare a societăţii nicăieri verificate. ( In acest scop, criptocomuniştii s-au străduit şi chiar au reuşit să monopolizeze o mare parte din mijloacele de informare în masă, care au devenit treptat agenţi ai propagandei minciunoase ) ;
          Ignorarea factorului uman, a relaţiei reale de dragoste propăvăduită de creştinism, înlocuind-o cu interese pur materiale monopolizate în ultimă instanţă  de un grup dictatorial ;
           Dispreţul faţă de legile economice obiective generatoare ale progresului social real ;
            În spatele paravanului propagandei extremist socialiste, ignorarea sufletului oamenilor priviţi ca rotiţe ale unui mecanism care trebuie să funcţioneze conform unui program impus.
„Fenomenul” Piteşti este înspăimântător prin crimele care l-au caracterizat şi care ce este drept, au fost aplicate doar la nivelul câtorva mii de oameni supuşi „reeducării”.
Criptocomunismul, poate cu mai puţine grozăvii, este înspăimântător că a putut afecta toată ţara noastră .
Depinde de noi să nu se mai repete niciodată vreunul din cele două mari rele ale contemporaneităţii.

         Gh. Boldur- Lăţescu
         Fost deţinut politic anticomunist

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.