Joburi riscantePentru cei mai multi, pe la 50 de ani se opreste evolutia profesionala si in cariera, se instaleaza o oarecare stagnare, dupa care urmeaza declinul, mai mult sau mai putin accelerat. E normal asa, in contextul socio-economic occidental in care traim, care defineste, promoveaza si masoara performanta in business asa cum stim cu totii foarte bine. In alte domenii, cum ar fi politica, academia, sportul, cifrele sunt diferite, insa forma curbei e intotdeauna aceeasi.
“Profilul ideal” al actorului de pe aceasta mare scena romaneasca a pietei muncii e evident. Pana la 40 de ani nu are de ce sa caute noduri acolo unde nu sunt, asa ca isi vede de alte treburi. Dupa aceea, incepe sa i se para ca papura nu e chiar atat de dreapta pe cat zice lumea, si pune acest spirit de observatie pe seama “experientei”. Iar dupa 50 chiar se apuca sa demonstreze asta, ies in public si o spune in gura mare.
E incredibil cat de putini sunt cei lucizi de la un capat la altul, pentru ca aceasta e natura lor. Altii devin lucizi cand nu mai au scapare, in fata evidentei fizice, si incep sa-si pregateasca o iesire onorabila din scena. Vestea buna e ca acestia sunt din ce in ce mai multi. Anul acesta, pentru prima data in cariera mea, au venit oameni de 50, sau chiar de 40 si, la mine ca sa discute despre declinul asumat si programat al carierei lor.
Ce se intampla cu cei care nu au aceasta luciditate e dramatic pentru ei si trist pentru cei din jur, pentru ca isi risipesc si sansa unui declin lent si prelungit. Vad aproape zilnic astfel de “sinucideri” profesionale, si acum cred ca pot chiar sa le anticipez cu multa precizie. Iata de ce:
Am inceput activitatea de recrutare imediat dupa Revolutie, acum 23 de ani. Atunci totul si toti erau “la zero”, toate au pornit din acelasi punct. Pe multi dintre cei care acum sunt, sau care au fost in pozitii importante in businessul romanesc, fie ca antreprenori, fie ca angajati, i-am cunoscut inca de atunci, si le-am urmarit evolutia. Profilurile s-au schimbat foarte putin. Ce scrisesem atunci, si de-a lungul timpului despre personalitatea lor si despre profilul managerial e la fel de valabil si acum, doar ca adesea trasaturile care ii individualizeaza sunt mai accentuate, aproape niciodata invers. In particular, acele trasaturi asociate, de regula, inadaptabilitatii la modelele social, cultural, economic etc. de referinta, se accentueaza intr-o progresie exponentiala, adica mai lent pana pe la 40 – 50 de ani, dupa care incep sa urce brusc, in momentul in care se intra in cercul vicios.
Ma reintalnesc des cu cei despre care am scris in banca de date, la un moment dat, “inadaptat”. Uneori dupa multi ani, cinci, zece… Aproape toti sunt acum limitati sau chiar marginalizati profesional, sau inscrisi definitiv pe aceasta traiectorie. Si, cu cat trece timpul, cu atat vin cu idei si cu proiecte mai ciudate, care isi propun sa schimbe mersul lucrurilor in firme, in societate si in lume, o apuca pe calea consultantei necerute si pe cea a filosofiei din afara bibliotecii. Iar ceea ce ei socotesc drept trecerea, aproape initiatica, “la o etapa superioara” nu e, de fapt, dacat inceputul sfarsitului. Cand faci pasul de la “inadaptat” la “ciudat”, s-a terminat, nu mai ai cale de intoarcere profesionala decat, poate, prin antreprenoriat sau prin mutarea din business in alta sfera: cultura, politica…
Eu stiam demult ca nu voi fi vreodata angajat, de aceea m-am facut antreprenor inca de la inceput. Dar, vorba lui Adi: “Ei si, la ce iti foloseste luciditatea? Ca sa te chinui de pe pe la 15 ani, in loc de 50…”
