Acasă Opinii Sperietoarea cu joburile viitorului

Sperietoarea cu joburile viitorului

DISTRIBUIȚI

Mi se trimite pe e-mail un scenariu “zguduitor”, dupa care sunt chemat ca sa le explic romanilor cum sa se apere de aceasta napasta. Cate ceva din el (era mult mai lung):

Forumul Economic Mondial: 60% din locurile de munca ale romanilor, in pericol sa dispara din cauza tehnologizarii! (…) Cum ne pregatim afacerile de noile schimbari fundamentale? Cum protejam muncitorii de eventualele efecte ale pietei muncii? (…) Raportul “Viitorul locurilor de munca (“The future of jobs”, detalii aici )”, publicat de Forumul Economic Mondial si realizat pe baza datelor analizate din 15 mari economii mondiale care acopera 65% din forta de munca globala, ne relateaza un lucru care ar trebui sa ne puna pe ganduri: 65% din copiii care incep acum scoala primara vor profesa in bresle inexistente la momentul de fata. (…) Scenariul pesimist este cel in care cei bogati se vor imbogati si mai mult inlocuind mana de lucru manufacturiera, care este si costisitoare, cu roboti care nu cer nici salariu, nici zile de concediu, iar majoritatea oamenilor va (sic!) trece printr-o perioada dificila de tranzitie la noile reguli de pe piata muncii. (…) Romania, tara UE cu cel mai mare procent de locuri de munca vulnerabile la evolutiile tehnologizarii! Si acum, sa luam cazul particular al Romaniei. Un studiu comandat de Organizatia Internationala a Muncii si prezentat la Forumul Economic Mondial de la Davos arata ca 60% din locurile de munca existente in prezent in Romania risca sa dispara in urmatorii ani din cauza computerizarii si automatizarii. Romania este, de altfel, tara membra a Uniunii Europene cu cel mai mare procent de locuri de munca vulnerabile la evolutiile tehnologizarii. La nivelul UE, raportul este de circa 50%. Este evident ca autoritatile din Romania, in stransa colaborare cu mediul privat, dar si cu autoritatile de la Bruxelles trebuie sa puna la punct o strategie pe termen mediu si lung privind reformarea sistemului educational in acord cu evolutiile de pe piata muncii pentru ca noile generatii de absolventi din Romania sa fie pregatite de noile cerinte in materie de forta de munca. (…) Doar ca ne va fi mai dificil sa facem aceste decat le va fi altor state europene. Si spun asta pentru ca viitoarele profesii vor presupune deprinderi si cunostinte digitale solide, in timp ce, in prezent, circa 41% din angajatii Romaniei sunt “analfabeti digital”, conform unui studiu al Comisiei Europene din 2014. (…) Daca A patra revolutie industriala va inseamna o “alienare profesionala” a celor care nu detin cunostinte digitale medii, atunci este prioritar pentru Romania sa reduca drastic si in cel mai scurt rata de “analfabetism digital” in Romania. (…) Cum poate reduce Romania rata de “analfabetism digital”?

Ca sa rezum, mesajul emisiunii era ca va fi jale, ca in 10-15 ani oamenii vor trebui sa invete lucruri nemaiauzite, ca vor fi obligati sa se puna cu burta pe carte, ca toti vor trebui sa devina IT-isti cu forta (alfabetizare digitala), ca jumatate dintre romani nu isi vor mai gasi locuri de munca daca nu se digitalizeaza etc.

Cred ca i-am stricat emisiunea omului, fiindca i-am spus ca in viitorii 10-15 ani nu cred ca se va schimba mare lucru pe piata muncii din Romania, ca vor aparea, poate, 10-15 meserii noi, insa ca asta nu inseamna mare lucru fata de cele cateva sute care sunt bine-mersi de cand ne stim, si care vor fi tot acolo cat vom mai fi noi in viata.

Si ca, mai ales, (r)evolutia digitala nu ii va obliga pe oameni sa invete mai mult, ci dimpotriva! Tot progresul tehnologic si digital evolueaza in aceasta directie, sa creeze instrumente pe care sa le foloseasca oameni din ce in ce mai prosti. Pe ecrane si pe aparate butoanele sunt din ce in ce mai putine si mai mari, operatiile pe care trebuie sa le faci sunt din ce in ce mai putine si mai simple. Ca sa le folosesti nu e nevoie de cine stie ce “alfabetizare digitala”, au grija cei care le creeaza sa se intample astfel.

La fel se spunea si acum zece ani, si acum douazeci. Insa, uitandu-ma prin dosarele mele si prin arhivele de pe hard-diskuri, vad ca fac aceleasi recrutari, aceleasi joburi, aceleasi meserii, aceleasi profiluri, aceleasi cerinte, aceleasi probleme de fond, nicio schimbare fundamentala.

Dar da, si eu cred ca se merge in directia accentuarii polarizarii, de la celebrul 20-80 catre 10-90, probabil. Si intre tari, dar si in interiorul fiecarei societati in parte. Cei destepti vor fi obligati sa devina si mai destepti, intr-adevar. Insa ceilalti cred ca pot sa stea linistiti in viitorul apropiat, mai ales daca cei 10 isi fac bine treaba…

Oare cati bani or fi platit pe studiul acela?

George Butunoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.