Home Pagini specializate Gestionarea comunicarii in organizatii.

Gestionarea comunicarii in organizatii.

DISTRIBUIŢI

Este dificil de imaginat un tip de activitate interpersonala care sa nu presupuna un proces de comunicare, sub o forma sau alta. Existenta grupurilor lor in sine este conditionata de procesul de comunicare desfasurat in interior prin dezvoltarea structurii de relatii. In fine, organizatiile (indiferent de domeniul in care activeaza) isi coordoneaza functiunile interne si externe prin comunicare, proces care devine din ce in ce mai important pe masura ce structurile interne devin mai complexe, iar factorii care influenteaza climatul organizatiei se diversifica.

Astazi, preocuparea pentru gestionarea procesului de comunicare organizationala (in mod particular in cele din domeniul economic) a crescut. Pe langa valentele operationale ale comunicarii organizationale care explica acest interes, aspectele culturale atrag reflectii asupra utilizarii procesului de comunicare in scopul constituirii identitatii organizatiei. Practic, cultura unei organizatii este instrumentata prin politica de comunicare definita si aplicata de managementul organizatiei respective. Administratorul devine constient ca eficienta grupului pe care il conduce depinde, intr-o mare masura, de modul de coordonare intre membrii echipelor sale, iar acest lucru nu se intampla de la sine… El realizeaza, de exemplu, ca prin eficienta comunicarii interne va obtine o informare adecvata a angajatilor asupra strategiilor organizatiei, o intelegere adecvata a acestora si in consecinta creeaza un cadru adecvat pentru cooperare in efortul intregii echipe de a le urma ca atare. De asemenea, el se bazeaza pe o gestionare eficienta a comunicarii atunci cand se afla in fata dificultatilor ce apar ca urmare a fenomenelor de descentralizare geografica sau de specializare departamentala. Este, de asemenea, cel care trebuie sa asigure in permanenta o imagine coerenta, pozitiva in fata diverselor segmente de public. In toate componentele activitatii de management al organizatiei, el indeplineste, in primul rand, rolul de comunicator.

In acelasi timp cu evolutia nevoilor de comunicare organizationala, de la simplu la complex, au evoluat resursele pe care managementul le are la dispozitie pentru a solutiona problemele de comunicare ale companiei. Asadar, functia de comunicare organizationala, devenind instrument strategic de management, este formalizata; specialistii produc proceduri si politici de comunicare perfect adaptate structurilor interne si obiectivelor pe care organizatia si le propune. Aplicarea lor este riguros controlata, performantele sunt cuantificate si sunt aplicate programe de perfectionare…

Astfel, cel mai adesea, managementul apeleaza la programe standardizate compuse in principal din activitati clasice de comunicare (relatiile cu publicul, relatiile cu mass-media, sponsorizari, relatii industriale, reuniuni interne, jurnalul intern al companiei, conferinte, seminarii interne etc.), asupra carora sunt operate modificari relative la obiectivele organizatiei. Mesajele-cheie sunt definite si problema pare a-si fi gasit rezolvarea…

Totusi, chiar in conditiile in care tehnicile de comunicare utilizate sunt dintre cele mai performante, canalele formale interne si externe sunt functionale, aparent nu exista riscurile unui esec al procesului de comunicare, managerii se confrunta cu situatii problematice, care adesea escaladeaza intr-un ritm surprinzator si se transforma in -crize de comunicare-. In general, solutia este o reactie rapida din partea managementului, bazata, de asemenea, pe un program standard de comunicare de criza. Consecintele negative sunt reduse la minimum, insa, ca urmare a evenimentului (reactie negativa a mass-media fata de organizatie, conflict de munca, greva spontana etc.), managementul inregistreaza o anumita frustrare. Programele initiale de comunicare sunt reevaluate, organizatia reintra intr-un ciclu de activitate normala, poate chiar cu o mai mare preocupare fata de performantele functiei de comunicare…

Explicatia consta in gestionarea exclusiva a comunicarii prin tehnici si metodologii standard care folosesc cu precadere canalalele formale, neluand in considerare potentialul de performanta de care dispune comunicarea informala. Aceasta din urma se produce indiferent de existenta unei functiuni de comunicare formale si are efecte cu atat mai dezastruoase cu cat ea este neglijata de catre management in favoarea comunicarii formale. Una dintre erorile cele mai frecvente este aceea de a incerca diminuarea comunicarii informale in raport cu comunicarea formala, deoarece este considerata cauza principala a raspandirii informatiilor incorecte, tendentioase, de crestere a tensiunilor interne in cadrul organizatiilor in perioadele de lansare a programelor interne (mai ales in situatii de fuziuni sau separari ale activitatilor, restructurari, achizitii, reorganizari ale activitatii etc). Informarile iau forma zvonurilor si se intensifica o data cu cantitatea de anunturi formale facute catre managementul companiei si afecteaza astfel procesul de gestionare a comunicarii interne. Zvonurile, ca modalitate de transmitere a informatiei, sunt, in mod particular, neglijate in contextul comunicarii informale, desi ele prezinta avantaje care ar trebui luate in considerare si chiar optimizate in contextul programelor de comunicare lansate. Bine receptionate de catre publicul intern, cu o circulatie rapida si chiar cu credibilitate, ele ar trebui sa fie considerate reale resurse pentru imbunatatirea comunicarii in organizatie. Este important ca, dupa receptarea lor, ele sa nu fie ignorate sau eliminate, ci intelese de catre manageri si luate in considerare ca indicatori fezabili ai climatului de comunicare.

Este evident ca, in organizatii, indiferent de natura lor, comunicarea informala va exista sub toate formele ei, atata timp cat organizatia in sine va continua sa functioneze. Mai mult decat atat, ea nu poate fi controlata in mod absolut. In consecinta, managerii ar trebui sa porneasca in gestionarea comunicarii organizationale prin recunoasterea si utilizarea comunicarii informale ca resursa in activitatea lor.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.