Acasă Părerea mea Catedrala Nimănui

Catedrala Nimănui

DISTRIBUIȚI

Patriarhia a anunțat cu mare bucurie că astăzi va fi pusă piatra de temelie a viitoarei Catedrale a Neamului. Cu siguranță evenimentul va fi marcat cu slujbe, sobor de preoți, discursuri și tot tacâmul aferent unei asemenea acțiuni. Orgoliul de a avea o construcție care va concura în imensitatea sa cu Palatul Parlamentului va fi plătit scump de fiecare dintre noi. Potrivit calculelor la prima mână, construcția va costa în jur de un miliard de euro. Un miliard de euro pentru vanitatea liderilor Bisericii Ortodoxe Române, care doresc să ridice edificii mai impunătoare ca cele ale confraților răsăriteni. De ce e nevoie de o catedrală imensă ca să te rogi lui Dumnezeu? Oare Dumnezeu nu e pretutindeni și putem să ne rugăm Lui oriunde ne-am afla? N-am întâlnit nicăieri vreo povață biblică prin care Dumnezeu să ne ceară să-i construim case mari și scumpe pentru a ne închina Lui. Pentru că esența creștinismului este smerenia, modestia și ajutorarea aproapelui. Or, tocmai asta nu prea văd să facă Biserica Ortodoxă Română. Dacă în loc să cheltuim un miliard de euro pentru a ridica o Catedrală pe măsura vanității noastre am folosi acești bani pentru ridicarea unui spital, a unui azil pentru bătrâni sau a unor școli decente în care tinerii să învețe dragostea față de semenii lor, oare n-ar fi un gest mai aproape de cuvântul Domnului? 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.