Acasă Părerea mea Crin – un președinte pentru Second Life

Crin – un președinte pentru Second Life

DISTRIBUIȚI

Sătul probabil de meschinăriile din viața reală și de criticii care-l acuză că se trezește la prânz pentru a se declara deja obosit după amiază , Crin Antonescu a trecut la un alt nivel. Ce-i drept e unul virtual, dar acest lucru nu pare să-l deranjeze deloc. De ceva vreme, Antonescu se prezintă pe Twitter, pe Linkedin și pe alte site-uri de socializare drept ”viitorul președinte al României”. Ce contează că mai sunt trei ani până la alegeri, important e ca omul să se simtă în pielea personajului. ?ê?£i dacă în partid și pe-acasă lumea a început să-și dea coate, punând la îndoială capacitatea sa de a candida și de a câștiga fotoliul de la Cotroceni , Crin și-a găsit o lume perfectă, virtuală, în care se desfată în voie cu funcția de președinte al României. ”Viitorul președinte al României. 100% liberal. 100% sincer. Fără echivoc. Fără ascunzișuri.”.Așa se prezintă Antonescu amatorilor de socializare virtuală pe care speră să-i atragă de partea sa măcar pe internet.
Problema e că  bulversat de rolurile pe care le joacă atât în viața de zi cu zi cât și în lumea virtuală, Antonescu a început deja să încurce planurile. Astfel, a chiulit la întâlnirea reprezentanților FMI cu liderii Opoziției pe motiv că această acțiune intră în zona treburilor de guvern în care el, ca viitor președinte de stat nu trebuie și nici nu vrea să se implice. "Este a treia întâlnire cu deligația FMI în care eu conduc delegația USL, nu a participat domnul Antonescu; după alegeri, când voi fi prim-ministru și Antonescu președinte, nu este treaba președintelui să încheie acorduri guvernamentale… nu trebuia sa fie Antonescu", l-a scuzat Ponta pe tovarășul său, Crin.
 Ceea ce ignoră cei doi corifei ai USL este faptul că Antonescu  e deocamdată președinte de țară doar în lumea virtuală, așa că absența lui nejustificată  la întâlnirea cu reprezentanții reali ai FMI a fost catalogată ca atare. Cert e  un lucru: Crin a devenit expert în ultima perioadă în datul  în străchini , mai ales de când se pare că-i mai ascultă doar pe cei care-i murmură de dimineața până seară cât este el de minunat în rolul de președinte al țării. Având în vedere confuzia în care se zbate liderul liberal ce se prezintă deja cu titulatura de viitor președinte al României, îi recomandăm cu căldură Second Life. Pe site-ul oficial, Second Life este descris ca fiind ”o lume virtuală imaginată și creată de rezidenții ei”. Exact de ce are nevoie și Antonescu pentru a-și etala alter ego. Problema e că nici măcar  în Second Life lucrurile nu sunt atât de simple pe cât crede și speră Crin Antonescu.
Ca și în viața reală, pentru a ajunge la performanțe în Second Life  trebuie multă muncă, multă dedicare și, bineînțeles, o strategie de marketing bună. Muncă, dedicare, strategie, marketing? Aceste cuvinte mai mult ca sigur îi provoacă alergie liderului PNL, învățat să-și treacă vremea fie la televiziuni, fie la coafor, după cum a dezvăluit chiar consoarta sa. Ca atare, există șanse mari ca Antonescu să dispară curând și din lumea virtuală și să rămână cu plăcerile sale consacrate: somnul și televizorul.

Iulia Nueleanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.