Acasă Părerea mea Cui îi e frică de comasarea alegerilor?

Cui îi e frică de comasarea alegerilor?

DISTRIBUIȚI

Nimănui, dacă-i ascultăm pe politicienii tuturor partidelor. Fiind în discuție un subiect cu un ușor iz populist, întrucåt e vorba de economii făcute la bugetul de stat prin organizarea unui singur tur de scrutin în care sunt aleși primarii, președinții de consilii județene și parlamentarii, reprezentanții parrtidelor nu prea își permit, mai ales în vremurile astea de criză, să respingă un asemenea proiect. Deși au ieșit primii la apel, salutånd un astfel de demers, copreședinții USL încep să aibă coșmaruri. Țanțoș, Antonescu s-a grăbit să afirme: „Cu cât mai repede avem alegeri de orice fel, cu atât mai bine. Câștigăm câteva luni pentru țară îndepărtând mai repede această putere. Spre deosebire de alții, nu am deloc sentimentul că organizarea simultană a alegerilor va fi o dramă pentru USL și sunt sigur că nu va fi nici mare afacere pentru PDL“. Alegerile parțiale de duminică au demonstrat tocmai contrariul. În condițiile în care PDL nu era cotat cu nicio șansă de reușită în sondaje, partidul de guvernămånt și-a sporit zestrea de deputați cu Adrian Rădulescu, cel care a obținut 55% într-un colegiu preponderent USL. În încercarea de a descifra misterul acestei victorii, s-a vorbit mult despre rolul jucat de primari în cåștigarea alegerilor, ajungåndu-se la aceeași concluzie cu cea reliefată de un sondaj CURS în primăvara acestui an: dintre toți politicienii, romånii au cea mai mare încredere în primari. Prin urmare, primarii sunt cheia cåștigării alegerilor, oricare ar fi ele. Comasånd alegerile locale cu cele generale, dincolo de economia făcută la buget, se transferă automat credibilitatea primarului asupra candidaților pentru Parlament și Consiliului Județean susținuți de acesta. Avånd în vedere faptul că aproape săptămånal, în ultima vreme,  aflăm că primari PSD sau PNL vor candida în 2012 pe listele PDL sau UNPR, nu cred că Ponta și Antonescu au motive să fie liniștiți și chiar să salute această comasare a alegerilor locale cu cele parlamentare. Transferul de primari din tabăra USL în tabăra partidelor din coaliție aflată la guvernare înseamnă șanse mai mici pentru candidații PSD și PNL la alegerile de anul viitor și implicit decapitarea lor din fruntea partidelor pe care le conduc. Pe scurt, PDL le-a întins o cursă, iar Ponta și Antonescu și-au dat deja brånci unul altuia în prăpastie.

Iulia Nueleanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.