Așa vrea să apară Sorin Oprescu în campania electorală. "Ce doriți, te-ai lepădat de Satana?", le-a răspuns Oprescu ziariștilor care l-au întrebat dacă-l consideră vinovat pe Ion Iliescu pentru mineriada din iunie '90. "Nu am venit la dumneavoastră să-i iau apararea domnului Iliescu, dar nu pot să devin ipocrit peste noapte și să spun că domnul Iliescu a fost de vină", a ținut Oprescu să sublinieze, semn că ține, în continuare, aproape de mentorul său politic. Foarte bine! În acest fel, bucureștenii vor ști că dacă-l votează pe Oprescu îl susțin în mod indirect și pe Iliescu, cu întreg bagajul de fărădelegi în spate.
Nu susțin deloc teza că trebuie să dăm uitării trecutul , vremurile tulburi, să tragem linie și să mergem mai departe. Trecutul nostru e și-n prezent și va fi parte a viitorului nostru. Iar vremurile tulburi sunt acelea care scot la iveală caracterul oamenilor. Astăzi, dacă vremurile i-ar fi favorabile, Iliescu n-ar ezita să-i cheme din nou pe mineri, pentru a face curățenie cu ciomegele în Piața Universității. Iar Oprescu, probabil, i-ar sta alături și ar mai pansa, de milă, câte-un cap spart. În rest, l-ar felicita pe Iliescu pentru că menține "echilibrul". Cu bâte și topoare…
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















