Acasă Părerea mea Iliescu poate rânji fericit

Iliescu poate rânji fericit

DISTRIBUIȚI

De la inițierea și adoptarea legii privind înființarea Agenției Naționale de Integritate, însărcinată cu verificarea averilor demnitarilor și funcționarilor publici, n-am mai întâlnit atâta forfotă în piața publică din România. Acum motivul e altul și probabil dă multora fiori pe spate, din moment ce asistăm la o mobilizare rar întâlnită. Politicieni, magistrați și chiar reprezentanți ai societății civile s-au făcut zid în fața prevederii din Constituția României care prezumă caracterul licit al averii. Cu alte cuvinte, conform legii fundamentale a statului român aflată în vigoare, toate averile făcute de politicienii care au fost toată viața lor angajați la stat sau de infractori notorii care n-au plătit un leu taxe și impozite sunt considerate albe ca lacrima. Și, cum e foarte greu de dovedit că șpaga sau infracțiunea sunt la baza unor averi care-ți taie pur și simplu respirația, am ajuns în situația în care infractorii, din mașinile lor de sute de mii de euro, ne râd în nas și ne recomandă: „Întăriți-vă statul!“. Iată că acum, când statul vrea să se întărească, iar guvernul și președintele Traian Băsescu propun renunțarea la această prevedere din Constituție, care se mai regăsește la nivel european doar în Republica Moldova, asta ca să avem un tablou complet cam unde ne plasăm în Uniunea Europeană, mulți au sărit ca arși și au început să vorbească pe toate tonurile despre garantarea proprietății, și implicit a averii, principiu de la care n-ar trebui să ne abatem nici măcar de dragul luptei anticorupție. Dacă luările de cuvânt  ale unor politicieni care se știu probabil cu musca pe căciulă n-au mirat pe nimeni, surprinzătoare a fost poziția Consiliului Superior al Magistraturii, organism reformat, sau cel puțin așa credeam și speram odată cu schimbarea garniturii conduse de Lidia Bărbulescu. Cu mâhnire am constatat că oameni tineri, care promiteau reforma radicală a justiției române ce continuă să frâneze integrarea completă a României în UE, mă determină să mă gândesc cu regret la perioada Bărbulescu. Suficient de inteligenți cât să păcălească politicieni, analiști și ONG-iști, magistrații Horațiu Dumbravă, Adrian Neacșu și Cristi Dănileț ne-au făcut să credem că sunt apostolii reformei justiției, când de fapt scopul lor este acela de a menține justiția așa cum este și acum: coruptă, lipsită de credibilitate și reprezentată de personaje mai mult decât îndoielnice. Atâta vreme cât magistrați tineri care au promis o revoluție adevărată în interiorul sistemului juridic susțin în punctul de vedere trimis la Curtea Constituțională că „(…) înlăturarea ultimei teze a alineatului 8 al aceluiași articol, (n.r. – din Constituție) care prevede «Caracterul licit al dobândirii se prezumă», lasă, practic, fără substanță ideea de garantare a dreptului de proprietate… „, nu putem spera ca justiția  să devină în viitorul apropiat un pilon de bază al României europene. Iliescu poate rânji fericit: sistemul a învins din nou! Iulia Nueleanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.