Acasă Părerea mea Întâităietorul Ponta

Întâităietorul Ponta

DISTRIBUIȚI

Pe un ton ferm, hotărât, premierul Victor Ponta a anunțat ieri că executivul a tăiat banii pentru investiții care reprezentau "bani pentru partid" sau "pentru a cumpăra" primari de la alte partide. În rest, susține el, guvernul continuă să finanțeze toate proiectele serioase. Din declarațiile premierului român ,care apropo ne-a anunțat ieri că a devenit mai înțelept, rezultă clar că investiții precum tronsonul de metrou Drumul Taberei, centura Capitalei  și autostrăzile deja începute din țară sunt total neserioase și prin urmare neinteresante pentru noul guvern din moment ce a tăiat drastic finanțările pentru aceste proiecte. Iar blagoslovirea cu un milion de lei a stadionului din Tg-Jiu, fieful electoral al lui Ponta, nu reprezintă nicidecum ”bani pentru partid”. Nu-i nimic , ne-am obișnuit cu declarațiile premierului român pe care nu-l mai crede probabil nici măcar nevasta.
Revenind la banii, pentru că acolo e cheia, dacă nu mai cheltuim sumele prevăzute în  buget pentru investiții, ce facem cu ei? Răspunsul e tot la guvern care , în buna tradiție inaugurată de Ion Iliescu, se pregătește să deschidă baierele pungii pentru a inaugura pomenile electorale, colecția toamnă-iarnă 2012. Trai nineacă pentru asistații sociali care s-au obișnuit să stea cu mâna întinsă la autorități așteptând să li se dea. ?ê?£i li va da și în toamna aceasta , cu binecuvântarea guvernului Ponta. Astfel, asistații sociali cu datorii la stat vor fi din nou primiți la masa împărțelii, care se îmbogăți și cu niște subvenții pentru plata curentului electric, după cum anunța recent ministrul muncii Mariana Câmpeanu. ?ê?£i, dacă-i bal electoral, bal să fie, așa că sutele de persoane descoperite cu certificate false de handicap, care au fraudat doar într-un singur județ bugetul de stat cu circa 8 milioane de euro, vor fi reevaluate , tot din milostenia doamnei Câmpeanu , care a invocat nu știu ce contestații trimise de aceștia. Interesant cum se lasă guvernul jumulit de oameni care nu dau  doi bani pe muncă , așteptând doar pomeni politice, în timp ce taie fără milă șansele oamenilor care vor să muncească cinstit  și să nu stea la mila statului.
Statul asistențial a dat faliment peste tot în Europa, Grecia fiind cel mai apropiat exemplu în acest sens. Dar guvernul USL n-a învățat nimic din lecția grecească, deschizând din nou cutia milei guvernamentale pentru asistații sociali care constituie, în bună măsură, baza electoratului PSD. Ce oferă cabinetul Ponta românilor care muncesc și plătesc taxe către bugetul de stat, pentru ca să aibă bani premierul de pomeni electorale? Multă indiferență , la pachet cu declarațiile șmecherești ale lui Ponta.

Iulia Nueleanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.