Acasă Părerea mea Sponsorul golănasss din Kiseleff

Sponsorul golănasss din Kiseleff

DISTRIBUIȚI

Imaginea echipelor sportive care intră pe teren purtând echipament cu însemnele sponsorului este deja familiară românilor. Ținând cont de dezvăluirile făcute în ultima perioadă , liderii PSD ar trebui să poarte zilnic, pe sub cămășile și sacourile Armani din dotare și un tricou cu însemnele SOV, pentru a fi onești față de cel care a contribuit, din belșug am putea spune, la confortul lor de zi cu zi. Despre ședințele prelungite ale lui Mircea Geoană la locuința lui Vîntu din strada Paris s-au scris deja romane, iar vizitele liderului PSD la Moscova, sponsorizate de SOV,  au făcut deja înconjurul lumii, grație telegramelor Wikileaks. De asemenea, din celebrele Armaghedoane, atât de populare în perioada 2000-2004, am aflat că începând cu anul 1996, Sorin Ovidiu Vîntu l-a finanțat pe  Adrian Năstase cu sume cuprinse intre 3.000 și 5.000 de dolari lunar. Bașca sejururile prelungite la vânătoare și pescuit organizate de SOV în onoarea liderului PSD chiar în Delta Dunării, loc preferat de cei doi pentru întâlniri și discuții filosofice, după cum se lăuda mogulul celor ușor impresionabili. Probabil mulți au crezut că eșecul lui Geoană la prezidențialele din 2009 cauzat de vizita la SPA-ul din strada Paris, i-a ținut pe liderii PSD departe de SOV ca dracu de tămâie. Numai că încurcate sunt căile Domnului și niciodată nu știi când dai de banii lui Vîntu , care acționează ca turnesolul la nivelul PSD. Ponta, ultimul președinte al PSD, este și el pe lista celor 150 de oameni pe care se lăuda Vîntu că i-a infiltrat în structurile statului român. Potrivit dezvăluirilor făcute de șeful ANAF, politicianul Ponta, în calitate lui de etern copilot, a primit bani de la Vîntu, prin intermediul firmei sale de raliuri. Astfel, un mizilic de câteva sute de mii de dolari a ajuns în buzunarele lupului moralist din PSD pentru satisfacerea hobby-urilor sale extrem de scumpe, după cum rezultă din datele prezentate de Blejnar.
Probabil lista pesediștilor care se găsesc pe ștatele de plată neoficiale ale mogulului care se transformă pe zi ce trece într-un golanasss ordinar este mult mai lungă și mulți se gândesc cu spaimă la ziua în care lucrurile vor ieși la iveală , iar banii lui Vîntu vor fi nu motiv de fală ci de dosar penal la DNA.

Iulia Nueleanu?óÔé¼?¿

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.