Acasă Părerea mea Taubman vs. Gisela Vass

Taubman vs. Gisela Vass

DISTRIBUIȚI

Gestul ambasadorului SUA la București, Nicholas Taubman, de a atrage atenția Parlamentului în legătură cu legile din ce în ce mai strâmbe pe care le votează, în special în domeniul justiției, a stârnit orgoliul celor care se simt cu musca pe căciulă. Primul care s-a ofuscat a fost chiar președintele Camerei Deputaților, liberalul Bogdan Olteanu. Neavând un mandat pentru a reacționa în calitate de președinte al Camerei, credem că cel care l-a criticat pe ambasadorul SUA a făcut-o în calitate de nepot al Giselei Vass, personalitate remarcantă a nomenclaturii comuniste. Numai astfel se poate explica ieșirea iritată a unui om politic ce se declară liberal. Probabil bunica lui Olteanu, Gisela Vass i-a insuflat lui Bogdan, încă din copilăria minunată petrecută în cartierul Primăverii, disprețul pentru americani. Cu certitudine, Bogdan Olteanu n-a consumat Cavit ca substitut de ciocolată așa cum făceau ceilalți copii din generația sa, și, prin urmare, nu i-a așteptat niciodată pe americani. Departe de a fi filoamericani, când un om îți atrage atenția, în limitele bunului simț, că ai făcut greșeli majore care te pot costa mult în plan politic, firesc ar fi să asculți și să tragi învățăminte. Ridicarea cozii în sus și atacurile verbale ilogice nu fac altceva decât să demonstreze că nepotul Giselei Vass regretă încă vremurile când se plimba cu Volga bunicăi prin oraș și se uita disprețuitor la muritorii de rând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.