Acasă Politic Băsescu le bagă mortu-n casă celor de la USL: vrea repetarea referendumului...

Băsescu le bagă mortu-n casă celor de la USL: vrea repetarea referendumului din 2009

DISTRIBUIȚI

USL-ul are de ce să se teamă chiar și cu o majoritate de 70% în Parlament pentru că vor fi nevoiți să aplice într-adevăr voința poporului. Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că a declanșat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral și maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcție de modul în care Parlamentul va respecta voința poporului exprimată în 2009. "Din punctul meu de vedere, această atitudine a majorității USL, care respinge punerea în aplicare a referdnumului din 2009 nu are nimic de a face cu democrația și cu poporul în numele căruia Parlamentul susține că își exercită mandatul", a spus Băsescu. Conform șefului statului întrebările la acest referendum vor fi următoarele:
a) sunteți de acord cu Parlament unicameral și b) sunteți de acord cu maximum 300 de parlamentari. Președintele a spus că a lansat procedura pentru ca actuala comisie de revizuire a Constituției refuza să introducă în legea fundamentală rezultatele referendumului din 2009. Băsescu a spus că va aștepta rezultatul dezbaterilor de la Curtea Constituțională pe amendamentele Comisiei Crin Antonescu pentru a declanșa referendumul propriu-zis. În urma dezbaterilor din cadrul Comisiei de revizuire, amendamentul  inițial legat de reducerea pragului de 30% al PSD a fost reformulat , astfel încât a fost redus numărul minim al persoanelor care trebuie să se prezinte la urne pentru ca un referendum să fie declarat valabil, de la o treime la 30 la sută. Președintele Traian Băsescu a declarat, vinerea trecută, la întrevederea cu susținătorii de pe Facebook, răspunzând unei întrebări, că nu este de acord cu reducerea cvorumului la referendum la 30% și că va reacționa în această privință. El a mai vorbit despre obiectivul său premergător celui de-al doilea mandat de președinte, și anume modernizarea statului. În context, Traian Băsescu a subliniat că unele ținte i-au reușit, altele nu, iar un obiectiv esențial a vizat flexibilizarea statului.  "Un obiectiv a fost și revizuirea altor instituții, nu numai subțierea aparatului de stat. Și una din instituțiile fundamentale care trebuiau revizuite este Parlamentul României, un Parlament care poate fi caracterizat ca fiind de multe ori ineficient", a afirmat Băsescu.

Dragoș Stănculescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.