Acasă Politic EUROPA, LEGITIMATIA SI ARDELENII

EUROPA, LEGITIMATIA SI ARDELENII

DISTRIBUIȚI

Tema Legii statutului s-a impus in agenda publica romaneasca relativ tarziu, dupa ce fusese adoptata la Budapesta. Executivul roman a reactionat sonor, prin declaratii si note transmise omologilor maghiari. De asemenea, membrii delegatiei romane la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei au initiat un proiect de rezolutie impotriva -Legii statutului-. La toate aceste -incordari de muschi-, premierul maghiar Viktor Orban a replicat calm ca partea romana nu are un mod de gandire european. De la aceasta remarca a domnului Orban si de la mai vechea observatie a lui Constantin Noica, potrivit careia -in cultura nu exista democratie-, dorim sa pornim in analiza de azi.

Fapte maghiare, temeri romanesti

Recent adoptata de Parlamentul de la Budapesta, Legea statutului maghiarilor de peste granite a generat o vie reactie in opinia publica si in mediile politice romanesti. In afara UDMR, toate celelalte partide – parlamentare sau nu – au luat o pozitie mai mult sau mai putin vehementa impotriva acestui act.

Privind spre Budapesta, se cuvine sa observam mai intai covarsitoarea majoritate (peste 92%) cu care a fost adoptata. Este un lucru de inteles pentru reprezentantii unei natiuni care are un procent foarte mare de etnici in afara granitelor. In al doilea rand, nu trebuie sa omitem insa ca Ungaria se afla intr-un an preelectoral, iar adoptarea unei asemenea legi este si o actiune eficienta de imagine interna. In fine, si poate cel mai important, este faptul ca, dintre tarile din Est, Ungaria este membra a NATO si se afla intr-o faza avansata a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana. Din acest punct de vedere trebuie sa subliniem ca Legea Statutului contine explicit prevederea ca se va subsuma legislatiei europene, in momentul aderarii Ungariei la UE.

Este vorba deci de o lege cu o durata de actiune limitata in timp, care vizeaza insa cetateni de etnie maghiara ai unor state a caror perspectiva de aderare la UE este mai indepartata sau cel mult egala cu a Ungariei.

Asadar, este indreptatita impresia ca, pe ultima suta de metri inaintea aderarii, Ungaria incearca sa gaseasca o portita prin care etnicii maghiari din afara granitelor sale sa poata beneficia de o serie de avantaje ale aderarii solidar cu Ungaria si nu cu statele ai caror cetateni sunt.

Punctul de vedere romanesc, exprimat mai diplomatic in pozitiile oficiale si mult mai transant in presa tradeaza doua teme principale. Prima este legata, direct, de forma pe care o presupune -legitimatia de maghiar-. Emiterea, pe teritoriul Romaniei, de catre o institutie non-guvernamentala, a unor acte scrise, cu valoare oficiala in tara vecina, este echivalenta cu un recensamant, fie el si partial. Dat fiind ca exista un decalaj economic mare intre Romania si Ungaria este de asteptat ca multi etnici romani sa se declare maghiari pentru a beneficia de prevederile Legii statutului.

Ungaria ar putea intra astfel in posesia unei baze de date care ar indreptati-o sa afirme ca ponderea populatiei maghiare in Transilvania este alta decat cea declarata, in urma recensamantului de anul viitor, de autoritatile romane.

Daca aceasta prima temere pare exagerata, cea de-a doua nu este contestata nici macar de UDMR. Este vorba despre un aflux de venituri care ar putea determina o polarizare a bogatiei pe criterii etnice.

O falie institutionala

Acordarea de avantaje catre minoritatea maghiara, tradusa in accesul privilegiat al acestora la resurse (in special materiale), poate sa nu aiba, pe termen scurt, efecte notabile. Pe termen mediu si lung insa, perpetuarea acestui mecanism inseamna institutionalizarea sa. Efectul este, la un moment dat, exportul de institutii dinspre Ungaria catre Transilvania. Acest lucru este posibil ca o consecinta directa a perceptiei asupra institutiilor mai performante ale statului vecin.

Aceste institutii se vor constitui organic ca oficializare a unor relatii deja existente. Ceea ce este important insa este ca ele se vor constitui autonom in interiorul statului roman. Ele vor functiona astfel ca institutii paralele fata de institutiile oficiale ale Romaniei, ceea ce va insemna, indiscutabil, subminarea autoritatii statului roman.

Mai mult decat atat, regiunea care va permite dezvoltarea acestor institutii va incepe sa nu se mai raporteze la statul roman ca la unicul centru decizional, ci se va orienta catre statul maghiar, deoarece institutiile pe care si le-a edificat sunt copii – sau extensii – ale acestuia. Cu alte cuvinte, regiunea va identifica un alt furnizor al bunastarii, altul decat cel oficial si legitim.

In fapt, legitimatia de maghiar inseamna tocmai legitimarea statului maghiar ca furnizor alternativ de bunastare pentru cetatenii romani din Transilvania.

In mod normal, raporturile dintre populatia unui stat si institutiile statului au loc prin intermediul institutiei cetateniei. Cetatenia implica drepturi si obligatii, specifice si exclusive, netransmisibile celor care nu beneficiaza de ea. Maghiarii din Transilvania aveau, pana acum, optiuni clare referitoare la statutul lor politic, in functie de raportarea la institutia cetateniei. Fiind cetateni romani, maghiarii din Transilvania beneficiau de drepturile politice care decurgeau de aici (inclusiv acela de a ocupa functii in administratie). Pentru a beneficia de aceleasi drepturi in Ungaria, cetatenii romani de origine maghiara se gaseau in fata unei alternative dificile, deoarece dobandirea cetateniei maghiare echivala cu pierderea unor importante drepturi politice in Romania, tara lor de rezidenta.

Asadar, situatia era (si este si in continuare) delicata. Modul in care pune aceasta problema noua lege a Parlamentului din Ungaria este foarte intrigant. Legea statutului maghiarilor de peste granita ofera acestora anumite drepturi in Ungaria, fara a da, in schimb, si o cetatenie constrangatoare in tarile de origine. Nu este vorba insa numai de drepturi strict economice (asa cum este prevederea centrala a legii: dreptul de a munci trei luni pe an in Ungaria), ci de o constructie juridica de tipul acelora care se refera la veteranii sau la orfanii de razboi: facilitati sau gratuitati in transportul public, invatamantul de stat, sanatate, asigurari. Aceasta constructie sugereaza apartenenta tuturor etnicilor maghiari din statele vizate la o institutie si, totodata, un subiect de drept international: statul maghiar. Legea incearca astfel sa legitimeze un criteriu pur subiectiv, criteriul etnic. Apartenenta la o etnie nu poate avea forta juridica intr-o democratie de tip european, fiind o pura optiune personala. Valoarea sa este evident una culturala. Argumentul clar al acestei situatii este incapacitatea vreunei instante democratice de a verifica veridicitatea acestei apartenente.

Legea statutului maghiarilor implica, asadar, instituirea unor raporturi de drept international pe baza criteriului etnic. Ramane de vazut care va fi parerea juristilor despre aceasta lege, in special a celor care vor studia compatibilitatea ei cu sistemul juridic european.

Spatiu virtual – conflict real

Spatiul fizic a fost multa vreme singurul tip de spatiu perceput de oameni si – prin perceptie – accesibil. Comunitatea a transformat spatiul fizic in spatiu geografic, fara sa-i altereze prin aceasta natura. Cunoasterea, noncunoasterea si imaginarul au determinat treptat delimitarea spatiului geografic cunoscut de alte spatii posibile, concepute insa tot ca spatiu fizic. Abia in epoca productiei culturale scrise, s-a deschis calea spre alte tipuri de -spatiu- care nu mai sunt legate obligatoriu de dimensiunea fizica: spatii economice, culturale, simbolice etc. Constiinta acestor spatii virtuale va aparea tarziu, in Renastere, mai intai in matematici si se va impune definitiv abia in momentul in care spatiul fizic este recunoscut ca relativ in revolutia einsteiniana. Nu intamplator, pana la Primul Razboi Mondial, civilizatia europeana s-a dezvoltat spatial pe explorarea binomului -cunoscut – necunoscut-.

Au existat cateva caracteristici definitorii ale acestei expansiuni. Mai intai faptul ca ea s-a propagat dintr-un centru – Vestul Europei, din aproape in aproape, pe toata suprafata globului. Apoi, a existat un caracter -misionar- al acestei expansiuni, misionarism care a insemnat pentru cateva secole o pozitie de colonizare a altor entitati etnice sau statale. In fine, expansiunea facandu-se pe anumite coridoare geografice, au existat – din punctul de vedere occidental – in permanenta zone de -no man*s land-. Psihologic, existenta acestei zone -a nimanui- este foarte importanta pentru intelegerea expansiunii a ceea ce a devenit mai intai lumea moderna si apoi, in zilele noastre, lumea globala. Orice om occidental stia ca, dincolo de frontiera lumii cunoscute, exista un spatiu geografic (fizic), liber, in care poate migra. Aceasta constiinta a fost un motor al dezvoltarii in masura in care constrangerile unei comunitati din spatiul -cunoscut- i-au determinat pe cei aflati in conflict cu aceste constrangeri sa se deplaseze in spatiul necunoscut si sa intemeieze acolo o noua comunitate. Mecanismul de mai sus este ilustrat la modul exemplar de perioada eroica a colonizarii Americii de Nord.

In directia Lumii Vechi, expansiunea Occidentului a fost mai putin drastica. O anumita istorie comuna si chiar anumite institutii comune au facut ca -spatiul necunoscut- sa nu provina pur si simplu din cucerirea armata ci, intr-un mod mult mai banal, din desconsiderarea comunitatilor autohtone, pe felurite criterii conexe conceptelor de -progres- si -modernitate-.

Revenind la perioada Primului Razboi Mondial, trebuie sa subliniem coincidenta dintre momentul in care practic au disparut zonele geografice albe, cu alte cuvinte, momentul in care lumea occidentala a acoperit complet globul si momentul in care stiinta occidentala a descoperit relativitatea spatiului si a timpului. Din acest moment, expansiunea modelului occidental s-a deplasat din spatiul fizic in spatiile virtuale.

Al Doilea Razboi Mondial a fost, din perspectiva de mai sus, o incercare anacronica de expansiune in spatiul fizic geografic. Cateva asemenea incercari locale au mai fost (Coreea, Vietnam, Angola, Kuwait etc.) si probabil vor mai fi. In linii mari insa, centrele de putere ale lumii de azi considera ca pastrarea frontierelor actuale dintre state este o conditie imperativa a unei minime stabilitati. Frontierele care au aparut in Europa, dupa 1990, nu au insemnat modificarea celor vechi, cu o singura exceptie: cea a granitei sterse dintre cele doua Germanii. In rest, noile frontiere de stat provin din frontierele externe ale fostelor state federative: URSS, Cehoslovacia, Iugoslavia.

Istoria romanilor si maghiarilor din spatiul comun al Transilvaniei este, fara indoiala, o competitie. Competitia s-a desfasurat, istoric, in primul rand in spatiul geografic. In epoca moderna, in care Transilvania a devenit o provincie a unui stat (pre)modern – si, deci, au disparut zonele slab locuite, cu statut incert, -ale nimanui- -, competitia s-a transformat frecvent in conflicte care s-au desfasurat preponderent in spatiul geografic. Abia catre sfarsitul secolului al XIX-lea, dupa instalarea monarhiei dualiste, competitia s-a declansat intens si in spatiul cultural/simbolic. Daca, in perioada 1867-1918, spatiul institutional oficial a fost complet acaparat de maghiari, Marea Unire de la 1 Decembrie a rasturant situatia. In postura de guvernanti, romanii au ramas totusi cu un complex de inferioritate datorat situarii la extremitatea unei axe europene centru – periferie.

Perioada comunista a fost aparent o inghetare a -problemei nationale-, -rezolvata- initial dupa modelul stalinist prin infiintarea Regiunii Mures Autonome Maghiare. Cu toata pacea aparenta, tensiunile interetnice s-au acumulat si, incepand cu deceniul opt, o data cu griparea sistemului economico-politic romanesc si a radicalizarii mediilor dizidente din Ungaria, intre cele doua tari apare o falie. In deceniul opt, Occidentul a inceput sa considere aceasta falie ca diferentiind o societate pro-democratica, cu germeni clari ai societatii civile (Ungaria), de o societate arhaica, supusa unui regim totalitar extrem (Romania).

Maghiarii din Romania au fost socotiti atat de regimul de la Bucuresti, cat si de opinia publica occidentala, ca niste potentiali dizidenti. Toate aceste miscari de imagine petrecute in secolul XX, au fost expresia competitiei celor doua etnii in spatiul simbolic/cultural/de imagine. Ultimul deceniu al secolului trecut a insemnat o ofensiva generalizata a maghiaritatii in acest spatiu de competitie. Nu am folosit intamplator termenul de maghiaritate, construit de noi in continuarea celui uzual de maghiarime, termen care sugereaza unitatea si actiunea suprastatala a etnicilor maghiari. Din pacate, deocamdata, un termen analog de romanitate are mult mai putina acoperire in planul actional al spatiului simbolic/cultural/de imagine. In fond, problema raportarii la Legea statutului este una a suprapunerii a doua spatii diferite. Pentru ca, in timp ce Ungaria ataca in spatiile simbolice sau economice, Romania nu este in stare sa vada sau sa replice decat in spatiul geografic. Temerile romanilor sunt teritoriale, iar reactiile, lozincarde (Nu autonomiei locale!), in timp ce ofensiva si castigurile Ungariei sunt economice, culturale si mai ales politice.

Constructia europeana si -spiritualizarea frontierelor- conduc treptat spre o realitate in care, in spatiul obisnuit, fizic, geografic, entitatea juridica preeminenta este individul. Intre indivizi izolati este lipsit de sens sa vorbim despre competitie sau despre conflict etnic. Acesti indivizi trec fara probleme frontierele din interiorul spatiului Schengen, se nasc la Bruxelles, muncesc la Essen, isi petrec vacanta la Roma si incaseaza pensia la Madrid. Comunitatile etnice, excluse din spatiul geografic de discursul -corect politic- european, sunt insa principalii actori in spatiul cultural/simbolic/de imagine. Din acest punct de vedere, oricat de nemultumiti am fi, trebuie sa recunoastem ca premierul Orban are dreptate: in competitia dintre comunitatile etnice, victoria va reveni acelora care vor sti sa ocupe mai repede si mai eficient in acesti ani spatiile virtuale. Pentru ca aceste spatii sunt, inca, -ale nimanui-.

Cu procente infime din PIB alocate educatiei, cercetarii, sanatatii, culturii, cu cel mai mic numar de calculatoare la mia de locuitori din Europa, exceptand Albania, Romania are un handicap sever in competitia din spatiile virtuale. Acest handicap se manifesta dramatic si in privinta capitalului social (Fukuyama). Tentatia membrilor elitelor romanesti de a se sfasia intre ei poate sa duca la indivizi capabili de succes in Occident, dar acesti indivizi isi pierd, prin aceasta, apartenenta la romanitate.

Desigur, -Legea statutului- si -legitimatia de maghiar- constituie o agresiune. Dar ea nu are loc in spatiul geografic, acolo unde iau pozitie clasa politica si autoritatile romane. In spatiile virtuale in care aceasta agresiune are loc, nu exista (inca) democratie si loviturile sub centura raman nepedepsite.

UDMR

Fara indoiala, una dintre cele mai dificile pozitii fata de aceasta lege in spatiul politic romanesc este cea a UDMR.

Sustinerea fara rezerve acordata acestei Legi a statului maghiar va demonstra orientarea UDMR catre institutiile de la Budapesta. Altfel spus, va semnifica o actiune conforma cu interesele statului maghiar, in cel mai bun caz neconforma cu interesele statului roman. Pe de alta parte insa, obiectivele statuate oficial si sustinute declarativ in numeroase randuri ale UDMR sunt legate de reprezentarea obiectivelor etnicilor maghiari pe teritoriul Romaniei, deci recunoscand autoritatea statului roman si apartenenta etnicilor maghiari la acest stat.

Insa migratia fortei de munca din estul Transilvaniei in Ungaria ar izola si mai mult cele doua judete cu majoritate maghiara si ar scadea interesul investitorilor straini. Interesul principal al UDMR este, in fond, cel de a atrage investitii si de a crea locuri de munca in Transilvania.

Respingerea, totala sau partiala, a legii va insemna, pe de alta parte, oportunitata unui castig de imagine in randul opiniei publice din Romania si un ascendent important – de imagine si chiar politic – in relatiile cu celelalte forte politice interne. Atitudinea minoritatii maghiare fata de UDMR este dificil de anticipat in acest moment. Desigur, evaluarea scenariilor posibile ale relatiei dintre etnicii maghiari si UDMR ar trebui sa ia in calcul atitudinea minoritatii maghiare fata de aceasta lege si de -legitimatia de maghiar-, atitudine care reprezinta o variabila-cheie si care este greu de anticipat pe baze pur intuitive. Totusi, cel mai posibil scenariu trebuie sa prevada o dezamagire – mai intensa sau mai slaba – a acestora fata de decizia UDMR, urmata, mai devreme sau mai tarziu, de o regrupare in jurul acestei formatiuni, unica alterantiva de reprezentare a intereselor etnicilor maghiari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.