Populariatea presedintelui Traian Basescu, care conduce orice sondaj la acest capitol, este amenintata de liderul PSD, Mircea Geoana, dupa cum arata cel mai recent sondaj CURS dat ieri publicitatii. Chiar daca diferenta dintre cei doi este destul de mare, Basescu obtinand increderea a 68% din populatie, Geoana, cu cele 50 de procente, a reusit sa-i surclaseze pe alti lideri ai Aliantei. Pe locul trei in topul increderii se afla la egalitate liderul PD, Emil Boc, si presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, despre care 43% din cetateni au o parere buna. Cu toate acestea, 42% din cei interogati vad posibila, sau chiar sigura, o schimbare a guvernului in perioada care urmeaza. Conform studiului, Theodor Stolojan ar obtine de departe primul loc in preferintele populatiei pentru functia de prim-ministru in cazul unor anticipate, cu un procent de 29. Stolojan este urmat de Mircea Geoana, cu 6%, si de doi liberali – Calin Popescu Tariceanu, cu 4%, si Mona Musca, cu 3% din voturile celor interogati. In privinta increderii pe care populatia le-o acorda partidelor politice, PD conduce cu 31% din preferintele repondentilor, iar pe locurile urmatoare se afla PNL si PSD. (M.D.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















