-Efectele unei astfel de masuri vor fi fuga investitorilor straini sau incercarea tuturor firmelor de a gasi metode de impozitare mai scazuta-, spune presedintele grupului Rompetrol, Dinu Patriciu. -Nu cred ca o crestere a cotei maxime de impunere poate avea ca efect cresterea veniturilor bugetare. Dimpotriva, daca s-ar diminua cota marginala pentru veniturile mai mici de la 18% la 10%, statul ar putea obtine venituri suplimentare prin cresterea bazei de impozitare, scotand la lumina venituri din zona economiei gri-, estimeaza Patriciu. Dan Ostahie, general manager al grupului Altex, considera ca ideea presedintelui este o exagerare: -Impozitele mari pentru venituri mai mari sunt normale, insa a ajunge la o cota de 80% este absolut exagerat. O astfel de cota pentru veniturile foarte mari nu s-ar justifica decat daca statul ar lasa neimpozitate veniturile mai mici de 200 de dolari. Daca ideea cresterii cotelor de impunere pana la nivelul de 80% se va pune in aplicare, statul va descuraja serios intreprinzatorii-. Impozitele draconice pe salariile mari vor descuraja oamenii competenti sa lucreze in Romania si ii vor indrepta spre tari mai primitoare, crede Daniel Daianu, fost ministru al finantelor: -Daca impozitezi cu 60-70% un salariu, omul acela nu va mai lucra in Romania. Trebuie sa asiguram un nivel de salarizare care sa mentina apetitul oamenilor competenti sa lucreze in Romania.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane