Dupa ce vreme de trei ani a fost reprezentantul Berlinului la Bucuresti, ambasadorul Germaniei, Wilfried Gruber, va inmana stafeta unui alt diplomat. Dintre impresiile nefavorabile pe care i le-a provocat Romania, oficialul pune pe primul loc neglijenta autoritatilor fata de mediul urban. I-au lasat insa o amintire placuta deschiderea populatiei, creativitatea si capacitatea de adaptare la situatii de diverse. De altfel, una dintre primele expresii pe care le-a invatat in Romania a fost: -Ma descurc-.
Referindu-se la calendarul ratificarii tratatului de aderare, Wilfried Gruber a precizat ca prima lectura a documentului va avea loc in Bundestag in cursul lunii septembrie, inaintea prezentarii raportului de tara de catre Comisia Europeana. A doua lectura (hotaratoare, deoarece va implica si procesul de votare) va avea loc in a treia saptamana din octombrie, iar tratatul va primi votul final in Bundesrat in cursul lunii noiembrie.
Ambasadorul german a apreciat ca in ultimele 18 luni, intensitatea contactelor diplomatice la nivel inalt dintre Bucuresti si Berlin s-a diminuat, dar a pus acest fenomen pe seama alegerilor legislative care au avut loc in ambele tari. S-a declarat insa convins ca in prima jumatate a anului viitor, cand Germania va prelua presedintia rotativa a UE, iar Romania va deveni probabil membra UE, aceasta deficienta va fi remediata.
Wilfred Gruber crede ca presedintele Traian Basescu ar putea primi in timpul vizitei din toamna, in Germania, premiul -Konrad Adenaur- acordat politicienilor care, la fel precum primul cancelar german de dupa razboi, si-au inceput cariera ca primari.
In legatura cu restrictiile de acces la piata muncii, pe care Berlinul le-ar putea impune romanilor, oficialul a precizat ca acestea ar putea fi mentinute pe o durata de cel mult sapte ani dupa aderare, dar a adaugat ca nu poate anticipa deciziile guvernului german.
Wilfried Gruber a subliniat ca Germania ocupa locul al doilea in clasmentul partenerilor comerciali ai Romaniei si ca in primele patru luni ale acestui an exporturile romanesti in tara landurilor au crescut foarte mult.(I.M.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















