Ministrul culturii, Razvan Theodorescu, a facut unele precizari, ieri, la Senat, in legatura cu fondurile alocate de guvern manifestarilor pentru marcarea a 500 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare, aratand ca a fost -uluit- la vederea sumei de 1.000 miliarde de lei prevazuta initial.
-Acea poveste este hazoasa-, a spus Theodorescu, intrebat de jurnalisti cum apreciaza sumele destinate acestor manifestari.
El a precizat ca, la momentul elaborarii hotararii de guvern privind organizarea acestor evenimente, ministerul pe care il conduce a solicitat alocarea a 60 miliarde de lei, necesare pentru realizarea unor lucrari de restaurare si pentru editarea de albume sau brosuri.
-Am fost uluiti cand am vazut hotararea de guvern; cifra (n.r. – 1.000 miliarde de lei) a aparut din cele mai bune intentii, dar nu avea ce cauta-, a afirmat ministrul. El a adaugat ca la un anumit minister -s-a socotit ca trebuie puse- in hotararea de guvern si sume destinate lucrarilor de infrastructura in judetul Suceava, cum ar fi realizarea de drumuri noi sau aductiuni de gaz metan.
-Oamenii s-au gandit ca este un bun prilej sa imbunatatim viata- in zona respectiva-, a mai spus Theodorescu, opinand insa ca aceste cheltuieli -trebuie facute intr-o buna zi, dar nu acum-, cu ocazia evenimentelor consacrate lui Stefan cel Mare.
Ulterior, la nivelul guvernului s-a hotarat sa se revina asupra cifrelor prevazute initial. Ministrul a sustinut ca suma alocata acestor manifestari a fost redusa la circa 100 de miliarde, din care aproximativ 60 de miliarde reprezinta necesarul Ministerului Culturii, pentru lucrari de reabilitare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















