Home Politic Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Presedinte

Consiliul Judetean de Coordonare al PD Cluj l-a ales sambata, cu 471 voturi pentru si patru impotriva, pe Daniel Buda in functia de presedinte al filialei judetene. Noul presedinte al PD Cluj vrea sa duca PD-ul la un procent de 35% la nivel judetean. Buda a fost delegat de Emil Boc in functia de presedinte interimar al PD Cluj, in septembrie 2005, cand acesta din urma a fost ales in fruntea partidului. Printre cei 12 vicepresedinti ai filialei a fost ales si ministrul educatiei, Mihail Hardau. (C.M.)

Alegeri

PPCD (PNŢCD) Bucuresti are un nou presedinte: Aurelian Pavelescu, fostul vicepresedinte PIN. De altfel, el a fost si singurul candidat pentru aceasta functie. La alegeri a fost prezent si presedintele formatiunii, Gheorghe Ciuhandu, care a declarat ca desemnarea lui Aurelian Pavelescu in aceasta functie reprezinta -un semn de intinerire a partidului-. Noul presedinte al organizatiei bucurestene a declarat ca printre prioritatile sale se afla ridicarea filialei la cel putin 10% la alegerile locale si ca partidul nu va ajunge sa faca greselile actualei puteri. Aurelian Pavelescu a fost ales in 2004 deputat de Olt pe listele Aliantei DA, iar in 2005 a demisionat din PD, inscriindu-se in PIN. (C.M.)

Absorbtie

Fostii membri PUNR din judetul Mures se vor inscrie in PSD pana la 1 octombrie. Presedintele fostei organizatii teritoriale a PUNR, consilierul judetean Mircea Radu, a semnat in numele acestora un protocol cu liderul filialei social-democratilor, Ovidiu Natea. Exceptie vor face alesii locali, in numar de 61, care trebuie sa decida asupra apartenentei politice pana in prima saptamana a lunii viitoare. Decizia semnarii protocolului cu PSD survine cu doar trei zile inainte de expirarea ultimatumului dat de conducerea Partidului Conservator muresenilor din PUNR de a depune adeziuni la formatiunea condusa de Voiculescu, dupa fuziunea prin absorbtie intre cele doua partide. (C.M.)

Dansatorul

Presedintele Traian Basescu a petrecut doua zile la malul marii, in Neptun. A dansat de zor cu sotia sa, in prima noapte mai mult pe terasa Ciresica, in a doua mai putin si mai lent, mutandu-se pe terasa hotelului Majestic din Olimp. Si asta, in ciuda faptului ca medicul care l-a operat de hernia de disc i-a recomandat sa evite miscarile bruste. La trei luni dupa operatie, insa, Basescu dovedeste ca este intr-o forma excelenta. Seful statului s-a lasat fotografiat, felicitat, pupat de fani, a dat autografe la copii si a primit flori de la turistii aflati in restaurant. Inainte de a pleca pe litoral, Traian Basescu i-a marturisit lui Ion Iliescu, la receptia organizata de Ziua Nationala a Frantei, ca se simte foarte bine. Traian Basescu s-a conversat telefonic, sambata seara, cu premierul Tariceanu si ministrul de externe, Mihai Razvan Ungureanu, despre situatia romanilor din Liban, iar ieri dimineata a plecat spre Bucuresti, facand o oprire la Palatul Cotroceni, unde a convocat autoritatile pentru a stabili planul de evacuare a romanilor din Orientul Mijlociu. (T.G.)

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.