Gheorghe Stefan, zis si -Pinalti-, primarul municipiului Piatra Neamt, intentioneaza sa emigreze in Statele Unite ale Americii. El spune ca sansele de a pleca in America sunt in acest moment de 50%.
Motivul acestei decizii este faptul ca nu reuseste sa faca ce si-a propus cand a fost ales la carma orasului. Primarul s-a declarat dezamagit de ceea ce se intampla in jur si a ajuns la concluzia ca, desi a luptat pentru adevar si dreptate, -nu mai ies la suprafata nici una, nici alta-.
In luna aprilie 2006, familia Stefan a stat aproape doua saptamani in Statele Unite ale Americii, la rude, in timpul concediului de odihna. La intoarcere, seful primariei Piatra-Neamt a precizat ca i-a placut ceea ce a vazut peste Ocean, nivelul de civilizatie si de trai al americanilor. Atras de cele vazute, primarul nu a ezitat sa recunoasca faptul ca si-ar parasi orasul natal pentru a se numara printre locuitorii Statelor.
Gheorghe Stefan -Pinalti- este o persoana cunoscuta si in lumea fotbalului, el fiind presedintele de onoare al clubului de fotbal Ceahlaul.
El a fost ales in functia de primar in 2004 pe lista PNL si mai are de stat doi ani in functie pentru a-si duce la bun sfarsit mandatul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















