Acasă Politic Traian Băsescu deschide lista PMP pentru alegerile europarlamentare

Traian Băsescu deschide lista PMP pentru alegerile europarlamentare

DISTRIBUIȚI

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, duminică, la Vaslui, că Traian Băsescu va candida pentru un mandat de europarlamentar

„La luptă, oameni buni, vreau să înţelegeţi că suntem în bătălie politică! Vreau să înţelegeţi că aveţi pentru ce să vă bateţi în această campanie. Noi mergem cu propria listă şi încercăm să le demonstrăm încă o dată tuturor ipocriţilor din politică faptul că acest partid are vână şi are obiective pentru care se bate.

Intrăm în această bătălie politică pentru că vrem ca Traian Băsescu să ajungă la Bruxelles, pentru că România, de când a intrat în Uniunea Europeană, are un gol imens acolo. Nimeni n-a reuşi să se impună şi să le explice europenilor că om fi intrat noi mai târziu în UE, dar suntem o naţiune mare, cu o cultură puternică, cu resurse uriaşe şi dornică de o viaţă mai bună, de salarii ca-n Europa, de pensii ca-n Europa, de o viaţă pe care o merităm. (…) Cu Traian Băsescu primul pe lista de la europarlamentare, vrem să obţinem un scor de 10%”, a declarat Eugen Tomac, în cadrul Colegiului Judeţean al PMP Vaslui.

Și deputatul Petru Movilă a spus că cel mai bun europarlamentar al României va fi Traian Băsescu:

„Urmează o campanie electorală de partid, de echipă. Dacă nu ai echipă, nu se strâng semnături, nu ai şanse să fii mulţumit la final. De aceea, e important să facem întâlniri cu oamenii, să aducem membri noi. (…) Europarlamentarii în funcţie să facă rapoarte de activitate să spună ce întorc înapoi acasă după ce au luat voturi. După ce au fost aleşi, au dormit, iar acum s-au trezit când urmează să candideze din nou”, a afirmat Petru Movilă.

Preşedintele PMP Vaslui, Corneliu Bichineţ, a vorbit și despre alegerile locale:
„După europarlamentare, vin alegerile noastre. Nu uitaţi că într-un an facem listele pentru comune, oraşe şi municipii. Candidaţii vor fi stabiliţi în funcţie de muncă şi de rezultate. Nu-i vom pune pe liste pe cei mai scunzi sau mai înalţi, ci pe cei mai buni. Sunt oameni care vor să fie neapărat primii pe liste, dar acest lucru nu este posibil, pe locul I nu sunt mai mulţi. Trebuie să muncim, iar cei care nu se implică nu au cum să rămână în structurile de conducere”, a menţionat Bichineţ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.