Acasă Politic UE s-ar gasi, peste 10-15 ani, in relatii speciale cu tarile riverane...

UE s-ar gasi, peste 10-15 ani, in relatii speciale cu tarile riverane Mediteranei

DISTRIBUIȚI

Saptamana trecuta a avut loc la Bucuresti, in organizarea Grupului de presa -Monitorul-Curentul-, seminarul cu tema -Economiile in tranzitie-, seminar care s-a bucurat de prezenta fostului ministru francez al economiei, finantelor si industriei, Dominique Strauss Kahn. Dominique Strauss Kahn, DSK – cum este numit de toata lumea, a ocupat doua mandate ministeriale in Cabinetul Cresson si Beregovoy. Planurile sale indraznete au facut sa fie considerat drept personalitatea care i-a reconciliat pe socialistii francezi cu economia de piata. -Cel mai american dintre ministrii francezi-, -parintele euro-, -omul cu idei- a acceptat sa se destainuiasca ziarului nostru intr-un amplu interviu in care vorbeste despre marile teme ale epocii contemporane: Uniunea Europeana si mondializarea, dar si despre sansele pe care le are Romania la inceputul mileniului III. Mai mult, Dominique Strauss Kahn vorbeste despre extinderea spre Est a UE ca un prim pas dintr-un proces la care vor lua parte, prin extinderea unor relatii speciale, toate tarile riverane Mediteranei, in primul rand Maroc, Egip, Tunisia si Israel.


– Aveti reputatia de a-i fi reconciliat pe socialistii francezi cu economia de piata. Ce vrea sa insemne acest lucru?

– In mod traditional, in Franta se considera ca socialistii sunt dusmanii economiei de piata, ceea ce nu se mai crede in ultima vreme nici macar in Italia; am avut, asadar, de dus o munca ideologica pentru a arata ca putem dori o economie de piata mai umana, care tine cont mai mult de lupta impotriva inegalitatilor, de solidaritate, fara a pune totusi in cauza principiul economiei de piata. Este ceea ce Lionel Jospin numeste: -Da – economiei de piata, nu – societatii de piata-, adica o economie de piata, dar nu o societate in care totul devine o marfa, totul poate fi cumparat, totul poate fi vandut. Cum am facut acest lucru? Intalnindu-ma cu sefii de intreprinderi, vorbind cu ei, cunoscand intreprinderile, veghind ca problemele concrete, pragmatice care se apar sa fie rezolvate. Sefii de intreprinderi sunt oameni pragmatici, ceea ce-i intereseaza nu este discursul, este faptul de a sti daca se pot gasi solutii pentru problemele lor. Aratand ca guvernul nostru este capabil sa gaseasca solutii pentru ei, aratand de asemenea francezilor – prin intermediul televiziunii, vorbindu-le – ca intreprinderea unde se creeaza bogatia nu este obligatoriu adversarul lor, ca ei insisi inseamna -intreprinderea-, pentru ca sunt salariatii acestor intreprinderi; nu exista nici un fel de -schizofrenie- intre ei ca salariati care produc si ei ca si consumatori care cumpara. Incet-incet, vechea imagine a socialistilor ostili intreprinderilor a disparut.

– Cat blairism si cat jospinism exista in acest moment in tendintele social-democrate europene?

– Eu cred ca exista mai putine diferente decat se spune. Presa se amuza mult sa faca diferenta, dar cei doi oameni vorbesc unor tari diferite, care au istorii diferite. Blair conduce o tara iesita din 10 ani de thatcherism, deci inevitabil este obligat sa spuna si sa faca lucruri care nu sunt aceleasi cu cele pe care le facem in Franta, o tara in care stanga a fost la putere de mai multe ori in ultimii 20 de ani. Asadar, cei doi sunt mai putin diferiti decat se spune, e drept insa ca exista unele diferente si cred ca din acest punct de vedere Tony Blair reprezinta un caz particular in Europa, in timp ce Jospin reprezinta mai mult traditia social-democrata. Incet-incet, legaturile lui Lionel Jospin cu Gerhard Schroder se strang, traducand ideea ca viziunea continentala a social-democratiei, in Franta ca si in Germania, este pana la urma destul de apropiata.

-Euro n-a fost facut pentru a concura dolarul-

– Moneda unica – euro – reprezinta un pilier esential al constructiei europene, dar se avanseaza cu greutate si cu destule poticneli. Ce viitor are euro?

– Euro n-a fost facut pentru a concura dolarul, dar euro va fi un partener cel putin la fel de important ca dolarul in urmatorii 10 ani. E nevoie de timp pentru ca moneda europeana sa isi ocupe locul, europenii n-o au inca in buzunar pana la inceputul anului viitor. Totusi, in zonele in care euro functioneaza, pe pietele financiare, in intreprinderi, euro ocupa un loc considerabil. Va dau o singura ilustrare a acestui fapt: daca urmarim emisiunile facute in euro in cursul anului 2000, acestea sunt superioare ansamblului de emisiuni facute in monedele care constituie euro in anii precedenti. Cu alte cuvinte, emisiunile in euro sunt mai substantiale decat suma emisiunilor in franci, in marci germane, in lire italiene etc., ceea ce arata ca euro a avut o adevarata putere de atractie asupra pietelor. De altfel, aceste emisiuni sunt superioare, in cursul anului 2000, emisiunilor facute in dolari. Pe pietele financiare, incet-incet, in rezervele bancilor centrale euro este pe cale sa isi ocupe locul. Maine – adica la inceputul anului viitor – euro isi va ocupa locul in viata de zi cu zi pentru 300 milioane de europeni. Sunt convins ca, desi e adevarat ca exista probleme de punere in practica, de reglaj, de politici economice care nu sunt inca bine puse la punct – solicitarea francezilor de a avea un guvern economic pentru a echilibra, ca partener, Banca Centrala Europeana, n-a fost inca pus in practica; eurogrupul care a fost creat la cererea Frantei in 1998 nu este deocamdata un adevarat guvern economic -, deci in ciuda acestor dificultati, euro se afirma deja ca un succes si cred ca este un lucru bun pentru ansamblul planetei sa existe cel putin doua monede – de fapt, impreuna cu yenul, chiar daca in acest moment economia japoneza nu merge prea bine, trei monede care sa serveasca drept pilieri ai sistemului de tranzactii mondiale.

– Ce credeti despre tarile care vor adera la UE, este bine pentru acestea sa adopte euro mai repede sau mai tarziu?

– Cred ca tarile candidate trebuie sa poata adera la Uniune fara sa fie obligate sa adere la euro. Pentru ele este deja un efort considerabil sa se adapteze diferitelor conditii ce le sunt impuse de aderarea la UE. De exemplu, normele de poluare in procesele de productie industriala ar putea fi destul de greu de respectat in tarile in care industria este mai veche, mai traditionala. Exista multe alte capitole la care adaptarea va fi destul de dificila. Nu cred ca trebuie sa le cerem, in plus, sa fie capabile sa adere la euro imediat. Desigur, imediat ce vor putea, vor fi binevenite si in grupul euro. Euro este, in ansamblu, deschis. Cred ca va fi bine pentru tarile care vor putea intra in grupul euro sa o faca, cu conditia sa fie capabile de acest lucru fara sa fie strivite, pentru ca eforturile facute pentru a satisface constrangerile euro sunt relativ importante si deci nu trebuie sa le impunem alegerea. Azi, Comisia continua sa prezinte euro ca o parte a aquis-ului comunitar, or, dupa cum stiti, tarile candidate trebuie sa adopte intreg aquis-ul comunitar pentru a deveni membre ale UE; asta ar insemna ca cerem primelor tari care vor fi admise – Polonia, Ungaria, altora – ca in momentul aderarii sa intre imediat in euro. Cred ca nu este prea rezonabil din partea noastra. Dar, pentru a raspunde precis la intrebarea pe care mi-ati pus-o, cred ca imediat ce vor putea intra in euro, ar fi bine sa o faca.

– Sacrificiile pentru extinderea UE se fac atat in tarile membre ale UE, cat si in tarile candidate, care sunt obligate la reforme dureroase. A aparut ideea ca extinderea se face -impotriva cetatenilor, si nu impreuna cu ei- si exemplul votului irlandez impotriva Tratatului de la Nisa este edificator. Extinderea trebuie supusa referendumului sau decizia trebuie lasata la nivel politic, respectiv la latitudinea parlamentelor?

– Mai intai, nu cred ca trebuie sa acordam prea multa importanta evenimentului petrecut in Irlanda. A fost un referendum cu participare restransa, miza nu a fost suficient de bine explicata si mi se pare ca se va putea reveni si se vor putea corecta lucrurile. Daca trebuie sa organizam, in general, referendumuri? Cred ca popoarele europene vor din ce in ce mai mult sa participe direct la marile decizii. Perioada in care elitele se reuneau pentru a lua decizii singure mi se pare ramasa in urma. In Franta am avut un referendum pentru Maastricht, in 1992, dar atunci nu s-a organizat un referendum in toate tarile membre, unele au ales sa adopte tratatul fara sa treaca prin referendum. Cred insa ca va fi din ce in ce mai dificil – nu pentru deciziile mici, ci pentru cele cu adevarat importante – sa le adoptam fara ca poporul sa se pronunte. De aceea, trebuie ca acest referendum sa fie pregatit activ, sa fie exlicata miza – nu cred ca acest lucru s-a facut in mod corect in Irlanda. Daca largirea se face impotriva poporului? Nu, dar exista fara indoiala un sentiment nu foarte precis, ci mai degraba confuz, printre popoarele tarilor membre, ca institutiile nu sunt bine puse la punct si ca Tratatul de la Nisa n-a rezolvat, de fapt, toate problemele. Ideea simpla ca institutiile nu functioneaza prea bine cu 15 state membre si vor functiona si mai prost o data cu largirea numarului de membri este impartasita de toata lumea, de unde necesitatea – care a stat la baza Tratatului de la Nisa – de a regla aceste chestiuni intre noi: sa reformam sistemul astfel incat sa devina mai eficace inainte de aderarea tarilor care azi sunt candidate. Fiecare isi da seama ca solutiile adoptate la Nisa nu sunt intru totul satisfacatoare. Urmatoarea etapa este 2004, pentru ca in 2004 vom avea posibilitatea sa redefinim functionarea institutiilor, si cred ca pana atunci dezbaterea ar trebui sa fie destul de deschisa in toate tarile – in orice caz, in Franta, Lionel Jospin vegheaza ca lucrurile sa se desfasoare astfel – pentru ca adevarate propuneri de reforma, mai profunde ca cele de la Nisa sa apara. Acestea trebuie sa corespunda, pe de o parte, dorintei poporului de a avea o Europa care poate fi condusa, si nu o mare deriva in care doar fortele pietei actioneaza, iar oamenii nu pot decide asupra viitorului lor si care sa permita deschiderea catre tarile care au vocatia de

a intra in Europa.

-Franta are mult interes pentru Romania-

– Franta a sustinut mereu ca este -avocatul Romaniei- pe langa institutiile euro-atlantice. Cu toate acestea, la Gotteborg, la summit-ul UE, Franta – ca si Germania, de altfel, a aratat rezerve fata de o extindere rapida si ampla a Uniunii. Care este adevarata fata a Frantei?

– Franta are mult interes pentru Romania si, de altfel, urmatorul voiaj pe care Lionel Jospin il va face la Bucuresti demonstreaza acest lucru. In fata ansamblului extinderii UE, intr-adevar, fara sa se opuna procesului, Franta doreste ca lucrurile sa fie bine stapanite. Aceasta este dezbaterea. Avem o dezbatere, azi, asupra extinderii Uniunii Europene spre est, dar nimic nu ne obliga ca in 10-15 ani sa punem aceeasi problema cu toate tarile din jurul Mediteranei, iar eu cred ca Europa are vocatia – nu maine, dar ceva mai tarziu, in timp, de a ocupa un spatiu care va include Mediterana, asa cum a fost cazul acum doua-trei milenii. Asadar, institutiile pe care le punem in practica, mecanismele, trebuie gandite intr-un spirit mai larg. Problema nu este doar intrarea in Europa a Poloniei, Ungariei, Romaniei, ci, in perspectiva, maniera de a ne asocia – poate nu adeziunea la UE, ci o modalitate diferita care sa exprime legaturile pe care le avem cu Marocul, Tunisia, Egiptul, Israelul. Aceasta este problema – de a pune ansamblul constructiei acestei parti de lume in perspectiva. In cadrul mondializarii, sunt sigur ca in urmatorii 20 sau 25 de ani vom avea cateva zone mari: o mare zona nord-americana, va exista probabil o zona sud-americana, daca aceste tari se vor organiza – ceea ce nu este sigur -, vor fi probabil doua zone in Asia si o mare zona europeana, unde cultura mediteraneeana va regasi punctul in care se afla odata.

– Germania este tara cu cea mai mare influenta in Europa Centrala si de Est, mai putin Romania, unde influentele au ramas echilibrate. Franta nu are interese geopolitice sau geostrategice in aceasta zona?

– Intr-adevar, Germania a avut intotdeauna legaturi mai puternice decat Franta cu tarile din Europa Centrala si de Est, ca urmare a apropierii sale, dar si ca urmare a unei proximitati lingvistice, chiar daca in trecut Franta a avut legaturi stranse cu Republica Ceha, de exemplu, sau cu Polonia. E adevarat ca, atunci cand te afli la Berlin, esti la 80 de km de frontiera poloneza. Deci, este normal ca legaturile sa fie mai stranse si ca interesul pe care Germania il are asupra Europei de Est sa fi fost, din punct de vedere istoric, mai mare decat cel pe care Franta i l-ar fi putut consacra. Totusi, nu putem spune ca Franta se dezintereseaza de Europa Centrala. E drept ca Romania este un caz particular, pentru ca limba franceza este foarte raspandita, legaturile sunt foarte stranse. Franta trebuie insa sa fie foarte prezenta in aceste tari din Europa Centrala nu pentru a combate influenta germana, ci pentru ca gasesc ca e de dorit ca tarile Europei Centrale sa aiba mai multe puncte de intrare in Europa. Cum cele doua mari elemente, cele doua motoare ale constructiei europene sunt Franta si Germania, este de dorit pentru tarile din est sa nu bata la poarta Europei doar pe calea germana.

-Mondializarea este o etapa careia nu i te poti sustrage-

– Ati vorbit despre mondializare. Nu te poti sustrage acestui fenomen, intrebarea este insa ce pot face tarile mici, cum este de Romania de exemplu, pentru a supravietui?

– Vorbiti despre mondializare ca si cum ar fi vorba despre o maladie. Mondializarea este o etapa a economiei de piata si capitalismului careia nu i te poti sustrage si de care nu poti scapa. Mondializarea exista, problema este daca suntem capabili sa exploatam avantajele – caci exista avantaje asociate mondializarii – si sa incercam in acelasi timp sa limitam inconvenientele, pentru ca exista si inconveniente, si pericole. Asadar, trebuie sa incercam sa stapanim dificultatile si sa tragem avantajele. In aceste conditii, nici o tara, nici o cultura nu a disparut in cursul mondializarii, nici Romania, nici Franta, iar cultura romana, care este facuta din latinitate, intr-o oarecare masura din -mediteraneitate-, daca ma pot exprima astfel, care presupune si o oarecare forma de cultura orientala a culturii europene – ma refer la cultura ortodoxa – este un amestec specific ce nu exista nicaieri in alta parte in Europa, isi are aportul sau de adus. Pe plan economic, desigur, mondializarea impune amestecul intr-un ansamblu mult mai vast – de aceea constructia europeana este atat de importanta, pentru ca, daca vrem sa rezistam noi, cetateni ai Europei, in fata unei lumi mai vaste trebuie sa fim regrupati ca sa ne putem exprima mai bine. Asta, in ceea ce priveste termenii economici si politici. In termeni culturali, nu vad nici un motiv pentru care globalizarea sa antreneze, obligatoriu, o uniformizare. Mondializarea este un fenomen economic, nu este obligatoriu o societate in care intreaga cultura sa fie reprezentata de coca cola sau hamburgerul american – care au sarmul lor, dar care nu reprezinta ansamblul culturii. Nu cred ca mondializarea este obligatoriu sa fie asociata unui mod de disparitie a ceea ce inseamna istoria si aportul nostru la civilizatia umana.

– Guvernul nostru a adoptat zilele acestea, prin asumarea raspunderii, o lege privind facilitatile acordate investitorilor. Exista doua curente de opinie: unul favorabil, care spune ca legea va atrage investitiile, altul, defavorabil, pe considerentul ca legea creeaza discriminari intre investitorii mari si micii intreprinzatori. De care parte va situati?

– Eu cred ca este un lucru bun, cred ca o tara ca Romania are nevoie de investitii externe care anul trecut s-au ridicat la un miliard de dolari, ceea ce nu e prea mult, iar pentru a atrage investitiile straine exista multe conditii – sub raport juridic, de piata etc., dar si asupra unor elemente specifice care privesc tratamentul aplicat investitiilor straine in termeni care privesc garantarea investitiei, de exemplu, si nu vad de ce acest lucru ar fi rau. Trebuie sa fii un liberal ultraortodox pentru a considera ca, prin definitie, orice forma de tratament diferentiat trebuie sa fie condamnata. Eu cred ca e nevoie de actiuni pozitive, ca nu trebuie ca toata lumea sa fie tratata de aceeasi maniera, trebuie tratati mai bine cei care merita acest lucru – de exemplu in materie sociala, cei care sunt mai vulnerabili trebuie protejati, iar in ceea ce priveste investitiile trebuie sa fii capabil – pentru ca este in interesul tarii sa acorzi investitorilor garantiile de care au nevoie. Acest lucru se intampla in cvasitotalitatea tarilor lumii. Toate tarile au acorduri de garantie a investitiilor.

-Eu nu sunt favorabil privatizarii doar de dragul principiului-

– Cum pot fi privatizate utilitatile publice fara prea multe convulsii sociale?

– Asta este destul de complicat si nu pot sa va dau un raspuns in cateva fraze. Intrebarea dvs. presupune ca aceste utilitati trebuie privatizate. Ceea ce am spus si la dezbaterile din cursul seminarului organizat de ziarul dvs., cea mai mare parte a intreprinderilor din sectorul public de azi, mai cu seama energetic, au nevoie sa fie eficientizate si, pentru a gasi aceasta eficacitate, trebuie sa le scufunzi mai adanc in piata concurentiala. Salariatii nu se opun intotdeauna, in mod obligatoriu. Imi amintesc ca problema deschiderii capitalului FranceTelecom care s-a pus la mine in tara a atras manifestari de opozitie din partea salariatilor. Ulterior, discutiile cu acestia, interventia mediatorilor care au negociat cu structurile sindicale, conditiile care au adus avantaje salariatilor si intreprinderii, demonstratia ca supravietuirea intreprinderii in perspectiva presupunea aliante cu alti parteneri – Deutsche Telekom in acea epoca – si ideea ca pentru a face aceste aliante trebuie sa treaca printr-o deschidere de capital au sfarsit prin a convinge salariatii FranceTelecom ca aceasta deschidere de capital sa se faca fara nici o dificultate. Azi, nimeni din intreprindere nu se mai plange. A existat multa demagogie de combatut, multe explicatii de dat pentru ca e foarte greu sa faci reforme fara acordul celor direct interesati. Putem incerca sa facem acest lucru, sa trecem proiectele in forta, dar o asemenea actiune se va sfarsi cu o catastrofa. Asadar, trebuie sa gasim timpul de a explica celor interesati de ce o decizie sau alta este cea mai buna la un moment dat.

– Care trebuie sa fie motorulreal al cresterii economice? Romania a incercat exporturile, care s-au facut in mare parte pe seama materiilor prime si a resurselor. Exista si metode care sa vizeze strict piata interna?

– In mod traditional, cresterea vine fie din investitii, fie din consum, fie din export. Fiecare dintre aceste motoare trebuie sa functioneze. Fiecare dintre acestea este, pe rand, cel mai puternic, dar e dificil sa ai o crestere durabila bazandu-te pe un singur factor, si de aceea dincolo de exporturi, in Romania e nevoie ca reglajele conjuncturale, politica macroeconomica intre investitii si consum sa fie mai bine asigurate, mai ales tinand seama de importanta secorului public care exista aici.

– Ce credeti ca trebuie sa facem cu marile intreprinderi, care sunt profitabile?

Petrom, de exemplu, produce 30% din PIB. E corect sa le privatizam atata vreme cat ele merg bine?

– Nu cunosc prea bine economia romaneasca, dar e nevoie ca marile intreprinderi sa se privatizeze atunci cand asta prezinta un interes fie pentru intreprinderea respectiva, fie pentru tara, fie din punct de vedere strategic. Eu nu sunt favorabil privatizarii doar de dragul principiului. Putem avea intreprinderi care se nu privatizeaza pentru ca exista un interes special in acest sens. Ma gandesc, in Franta, la EDF. Este o intreprindere publica pe care nu vad de ce am privatiza-o, nu vad ce interes particular ar exista. Este o intreprindere foarte profitabila, foarte eficienta care furnizeaza in Europa electricitatea cea mai ieftina din ansamblul Europei si deci, fara motive ideologice, care n-ar avea nimic de-a face cu intreprinderea propriu-zisa, n-ar exista nici un motiv sa privatizam EDF. In acelasi mod as spune ca fiecare dintre intreprinderile vizate din Romania trebuie privita din punctul de vedere al interesului – pentru intreprindere si pentru tara. Petrolul este, fara indoiala, o intreprindere strategica, pentru ca productia de energie presupune pentru o tara elemente care depasesc simpla valoare adaugata. Petrolul nu este acelasi lucru cu produsele de tabla sau cu scaunele si as putea sa inteleg daca guvernul ar vrea sa pastreze controlul asupra unei astfel de intreprinderi. E posibil insa ca din alte motive, care tin de dezvoltarea intreprinderii, sa fie de dorit o deschidere a capitalului catre investitorii privati. Problema trebuie tratata de la caz la caz si nu exista raspunsuri generale. Nu sunt nici un marxist care pretinde ca toate fortele de productie sa fie nationalizate, nici un liberal care considera ca, din principiu, trebuie ca totul sa fie privatizat. Trebuie sa privim totul, caz cu caz, ceea ce este cel mai util pentru intreprindere, pentru salariati si pentru tara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.