Acasă Politic Umanistii, tot mai putini in parlament

Umanistii, tot mai putini in parlament

DISTRIBUIȚI

Partidul lui Dan Voiculescu ar putea ramane, in scurt timp, fara reprezentare parlamentara, dupa ce, la un moment dat, a avut vreo 15 senatori si deputati. La numai doua zile de la anuntarea demisiei din PUR a deputatului Dorel Bahrin, un alt deputat umanist, Amalia Balasoiu, s-a despartit de partidul care l-a propulsat in parlament. Fosta reprezentanta a PUR si-a motivat ieri demisia din partid aidoma celorlalti demisionari, acuzand conducerea centrala a partidului ca duce o politica gresita. Amalia Balasoiu a trecut si ea, cu arme si bagaje, in curtea PSD. Formatiunea lui Dan Voiculescu a reactionat dur la ultimele plecari din PUR. Intr-un comunicat de presa al PUR se arata ca Amalia Balasoiu si Dorel Bahrin, prin argumentele prezentate in demisii, au demonstrat ca nu au fost niciodata adepti ai doctrinei umaniste, ci a celei social-democrate. -Partidul Umanist isi mentine punctul de vedere potrivit caruia acest gen de <epurari> are darul de a destabiliza partidul-, se mai spune in comunicat. Conducerea PUR sustine ca, in primul val de demisii, survenit in urma ruperii protocolului cu partidul de guvernamant, au plecat -cartitele- PSD. Atunci au demisionat din PUR senatorii Ioan Pop de Popa, Aureliu Leca, Dinu Marin si deputatul Mihaela Muraru Mandrea. -Acum pleaca oportunistii care, in lipsa unei activitati menite sa-i recomande pentru promovarea pe listele parlamentare ale umanistilor si in anul 2004, se cramponeaza de fotolii si le negociaza in cadrul altor partide-, se arata in finalul comunicatului. Partidul Umanist mai are, in prezent, doar sase deputati: Florea Voinea, Olga Lucheria Voinea (ex-PSD), Pavel Cherescu, Octavian Petrus, Nicu Cojocaru si Petre Naidin. Ultimii trei au fost -subtilizati- de PUR de la PRM, acum mai bine de un an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.