Acasă Politic -Viktor Orban nu a avut aprobarea mea!-

-Viktor Orban nu a avut aprobarea mea!-

DISTRIBUIȚI

Iunie, 1993. Pe o caldura ce inmuia asfaltul, delegatia romana facea lobby in gradinile secretarului general al Consiliului Europei – in acea vreme, Catherine Lalumiere – pentru a obtine aderarea tarii noastre la forul international de la care astepta, atunci, cea mai inalta recunoastere privind schimbarea radicala in domeniul drepturilor omului. Valentin Gabrielescu transpirase in soare mai bine de o ora, gata sa faca apoplexie, pe scarile palatului, doar ca sa-i spuna dnei Lalumiere, privind adanc in ochii ei albastri, cat de mult o admira. Fiecare membru al delegatiei primise in sarcina cate un personaj important.

Prin aceleasi gradini, delegatii unguri, deja veterani, vorbeau cu condescendenta. In mare, intelegerile fusesera facute: Romania va fi admisa conditionat si monitorizarea privea, in primul rand, drepturile acordate minoritatilor. Termenul generic nu pacalea pe nimeni – era vorba despre drepturile pentru unguri, pe care delegatia de la Budapesta intentiona sa le urmareasca cu cea mai mare atentie posibila.

Abia deschis noilor democratii, Consiliul Europei avea deja -copii rasfatati-. Cehia, Polonia si Ungaria, desigur, dar ungurii au stiut sa-si faca bine loc cu coatele pentru a se afla mereu in centrul atentiei. Fiecare stranut al Budapestei capata la Strasbourg conotatii seismice. Printre multe alte motive, s-a aflat, de-a lungul timpului, si acela binecuvantat ca atata vreme cat in Europa exista o problema legata de minoritati, Consiliul Europei va avea o ratiune de a exista.

Aroganta -copilului teribil al Europei-

Anii *90 au insemnat asadar o batalie continua intre -cerere si oferta-. Ungurii au plusat mereu si nu putine au fost sesiunile Adunarii Parlamentare monopolizate de dezbaterile tumultoase generate de ei: invatamant superior in limba materna; bilingvism in administratie si justitie; drepturi colective, autonomie culturala, autonomie administrativa. Unele dintre solicitari au fost trecute in recomandari sau rezolutii, altele au fost oprite de bunul-simt al Comitetului de Ministri, care are o raspundere directa fata de guvernarea tarilor membre. Una peste alta insa, Ungaria este tara care a obtinut probabil cel mai mult de la Consiliul Europei.

Ani de zile, delegatii unguri au fost adevarate monumente. Rand pe rand, Szent Ivany, Andras Barshony au monopolizat functii importante sau dezbateri tumultoase, caci atunci cand cereau cuvantul in aula se lasa tacerea si parlamentarii luau notite. Apoi, nu se stie cum, lucrurile au inceput sa se schimbe. Probabil in momentul in care, o data rezolutiile adoptate, statele vestice au avut surpriza sa constate ca ceea ce legiferasera ca reguli pentru amaratii din Est – de dragul copiilor teribili ai Budapestei – are dreptul sa functioneze in egala masura pe teritoriile lor. Masurand efectele asupra propriilor cetateni, occidentalii s-au trezit brusc. Ungurii au inceput sa agaseze; lumea a inceput sa se fereasca si de traditionalele discutii de la cafeterii, unde se face marele lobby la Strasbourg, si de semnarea sau sustinerea diferitelor initiative pornite de la Budapesta. Mai precis, la Consiliul Europei lumea s-a cam saturat de unguri si de vesnicele lor probleme, care se inmultesc pe masura ce incerci sa le rezolvi, ca intr-un vis urat. Consiliul Europei asteapta insa sa i se recunoasca meritul. Sa se stie ca a facut tot ce s-a putut pe acest teren minat care este dreptul minoritatilor nationale.

Consiliul Europei – intre a fi sau a nu fi

Iunie, 2001. Despre Consiliul Europei se vorbeste din ce in ce mai rar, chiar si in statele din Est, caci in statele din Vest aproape nu se mai stie de existenta sa. A existat o incercare timida de reformare a institutiei, un Comitet al inteleptilor a reflectat asupra viitoarelor provocari fara sa gaseasca totusi o cale sa treaca la o reformare radicala. Sistemul a ajuns sa se autosustina si sa-si devoreze autorii.

Impietrit in proiectele anilor *90, ale sfarsitului de mileniu, Consiliul Europei are o evolutie unilaterala pentru care dreptul minoritatilor este esential. Poate ca in viitoarea arhitectura a continentului i se va gasi un rost. Pana atunci vegeteaza, trecand la filigranarea marilor sale teme, cele care i-au facut gloria. Curtea Europeana a Drepturilor Omului este un castig important. Insa, o data cu adoptarea de catre UE a propriei carte privind drepturile omului, Consiliului pare sa i se fi luat jucaria favorita. In aceste conditii, in asteptarea, cum spuneam, noului rol pe care istoria i-l va rezerva, Consiliul se bate pentru atributiile sale traditionale. Dupa ce i s-a luat monopolul drepturilor omului, Consiliul Europei nu va accepta sa nu fie consultat in ceea ce priveste drepturile minoritatilor!

Aici a gresit Viktor Orban. Dintre toate tarile membre, Ungaria a obtinut cel mai mult, a avut statut privilegiat, a fost cea mai rasfatata, cea mai adulata, cea mai sustinuta. In momentul, insa, in care n-a mai avut ce stoarce din aceasta lamaie numita Consiliul Europei, i-a aruncat, pur si simplu, coaja la gunoi. Guvernul maghiar a hotarat sa ia pe speze proprii o chestiune pe care ani de-a randul s-a straduit s-o prezinte ca fiind de interes extrem si de competenta absoluta a Consiliului Europei. Si dupa ce a obtinut ca forul de la Strasbourg sa fie arbitru in aceasta chestiune, ii tranteste usa in nas imediat ce nu-i mai foloseste scopurilor de la care nu s-a abatut nici o secunda.

-Viktor Orban nu a avut aprobarea mea.- Acesta a fost verdictul care a incheiat rechizitoriul pe care presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, lordul Russel Johnston, l-a facut in deschiderea sesiunii de vara. Consideratiile sale privind fondul problemelor legate de Statutul ungurilor de peste granita au mai putina importanta in context. -Verdictul acesta sec vrea sa spuna: ati obtinut tot ce ati vrut de la noi, dar ati indraznit sa ne evitati intr-o problema care ne priveste direct, care e de competenta noastra, care este insasi ratiunea noastra de a exista.- Ramane de vazut daca Viktor Orban a avut dreptate si Consiliul Europei e prea vlaguit ca sa mai reprezinte o amenintare sau daca amenintarea voalata cuprinsa in propozitia seaca a presedintelui Adunarii va imbraca o forma concreta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.