Acasă Sănătate Implant de ureche medie, în premieră la Clinica ORL din Tg. Mureș

Implant de ureche medie, în premieră la Clinica ORL din Tg. Mureș

DISTRIBUIȚI

O operație de implant de ureche medie a fost realizată, în premieră, de o echipă de medici de la Clinica ORL a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Tårgu Mureș, beneficiarul fiind un bărbat de 52 de ani din municipiu.
Purtătorul de cuvånt al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Tårgu Mureș, Lavinia Cosma, a declarat ieri, pentru Mediafax, că operația, realizată marți după-amiază în decurs de cåteva ore, este o premieră pentru centrul medical din Tårgu Mureș. În Romånia, o astfel de intervenție s-a mai făcut doar la Cluj. „Operația a fost o reușită. Pacientul, un bărbat de 52 de ani din Tårgu Mureș, suferea de hipoacuzie. A fost protezat cu un amplificator intratimpanal vibrant soundbridge. Operația a durat cåteva ore. În timp, o să ajungă la un auz aproape de normalitate“, a precizat Cosma. Potrivit acesteia, costurile intervenției sunt suportate din fonduri aferente programului național dedicat protezării auditive implantabile chirurgical. Potrivit medicilor mureșeni, dispozitivul cu care a fost protezat auditiv bărbatul costă între 8.000 și 9.000 de euro. Medicii din Mureș au fost asistați de un specialist din Austria, profesorul doctor Georg Sprinzl, care a participat, în urmă cu o zi, la o altă operație făcută în premieră la Tårgu Mureș, de un implant cohlear, la un copil de patru ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.