Acasă Sănătate Pe motiv de „disconfort” și „întristare”, primarul dă afară morții din Mangalia

Pe motiv de „disconfort” și „întristare”, primarul dă afară morții din Mangalia

DISTRIBUIȚI

Vechea atitudine tradițională, în care moartea era familiară, acceptată cu seninătate ca făcând parte din ordinea firească, este înlocuită progresiv de o altă percepție a morții, răspândită mai ales în mediile urbane. Astfel, dacă în comunitatea tradițională moartea unui om are o dimensiune colectivă, îi privește pe toți, este o ocazie pentru reafirmarea solidarității locale, în societatea modernă, moartea nu mai este un moment împărtășit de întreaga comunitate, ci un eveniment al vieții private, de familie.

Și din acest motiv, mi se pare hilară scuza primarului municipiului Mangalia, care vrea să forțeze mâna localnicilor să facă rabat de tradiție și cutume bisericești. Astfel, în loc să caute oriunde altundeva motivele pentru care turiștii ce ne vizitează litoralul românesc au senzații de disconfort ori de întristare, acesta dă vina pe bieții oameni care aleg să plece pe lumea cealaltă, lăsând în urma lor doar jale și tristețe. În momentul în care am auzit de inițiativa social-democratului de la Mangalia de a interzice pe perioada verii deplasarea cortegiilor funerare prin mijlocul orașului, precum și a stațiunilor, m-am gândit că primarul Tusac vrea de fapt să îi facă pe concetățenii lui să-și dorească să trăiască mai mult. Sigur că este vorba de un umor negru, însă o glumă la fel de neagră ni se pare și scuza găsită de primarul Claudiu Tusac, în momentul în care a venit cu expunerea de motive la un asemenea proiect de hotărâre. Potrivit celor precizate de Tusac, deplasarea cortegiilor funerare prin oraș determină o stare de disconfort a populației, îndeosebi în zonele destinate locuințelor, agrementului, recreerii, odihnei și tratamentului, generând întristare, nemulțumire și anxietate. Așa că, până la închiderea sezonului estival, cortegiile funerare nu mai au voie să treacă prin stațiuni și nici prin municipiul Mangalia. Proiectul propus și aprobat de autoritățile locale este menit să reducă aglomerația și ambuteiajele din trafic în perioada estivală. Primarul din Mangalia spune că prezența cortegiilor funerare pe drumurile publice pune în pericol viața participanților la înmormântare și, mai mult, poate întrista turiștii. Ideea s-a conturat după ce edilul orașului a observat că din cauza alaiurilor care merg la cimitir se formează cozi kilometrice de mașini. Așa cum era și firesc, decizia i-a împărțit pe localnici în tabere pro și contra. Unii preferă să respecte tradiția și să își conducă mortul pe ultimul drum chiar și prin centrul orașului, în timp ce alții cred că a venit timpul să renunțe la astfel de obiceiuri. Nici turiștii și nici polițiștii de la Rutieră nu sunt convinși că această măsură ar putea duce la diminuarea aglomerației de pe șosele. Decizia se va aplica anul acesta până la finalul sezonului estival, iar în 2009, de la 1 mai până la 15 septembrie. Ne întrebăm retoric, desigur: ce s-ar întâmpla dacă fiecare autoritate administrativ-teritorială ar veni cu propria decizie de a interzice deplasarea cortegiilor funerare prin oraș? Atunci, probabil, ar trebui ca toți să optăm pentru metoda incinerării și cineva din neam să ducă respectiva urnă în cimitir ori să o țină bine-mersi în casă. Așa nu ar mai fi necesar un cortegiu funerar care ar crea doar disconfort și întristare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.