
Lista medicamentelor compensate întârzie să apară, fiind amânată de la o lună la asta. Asociația Pacienților sesizează Parlamentul European, iar reprezentanți ai pacienților vor merge la Bruxelles pentru a înainta de asemenea o scrisoare președintelui Comisiei Europene în legătură cu amânarea listei medicamentelor compensate de care au dreptul să beneficieze și bolnavii din România.
În scrisoare vor semnala că noua listă de medicamente compensate nu a intrat în vigoare de la 1 aprilie, așa cum a promis inițial Ministerul Sănătății. Lista compensatelor nu a mai fost actualizată de șase ani timp în care au apărut medicamente și tratamente noi ce pot oferi o a doua șansă la viață pacienților. Reprezentanții asociațiilor pacienților au trimis o scrisoare și către Parlamentul României, prin care cer ca lista să intre în vigoare de la 1 mai. Pacienții se tratează în continuare cu medicamente vechi, deoarece niciun medicament apărut în ultimii șase ani nu este încă disponibil pentru bolnavii din țara noastră.
Medicamente noi, care ar putea trata cancerul, bolile de inimă sau hepatitele virale nu se găsesc în farmacii sau spitale. În total, pe noua listă de pastile compensate sau gratuite, ar fi trebuit să intre aproximativ 130 de medicamente noi, iar în decursul ultimului an, termenele pentru apariția acestei liste au fost depășite. Dupa 1 mai, asociațiile pacienților amenință cu proteste în stradă.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















