
Asociația de proprietari care primește o „ofertă“ pentru ancorarea pe bloc a unui panou publicitar trebuie să urmeze o serie de pași pentru a nu încălca, chiar și fără să vrea, legile. După ce în cadrul adunării generale a blocului se ia decizia că nu este nicio problemă în ceea ce privește instalarea panoului, trebuie văzut și ce prevederi în acest sens sunt date de consiliul local. Firma care vrea să-și pună pe bloc panoul publicitar trebuie să aibă autorizație emisă de primăria de sector de care aparține imobilul și avize de la pompieri. Ulterior, asociația de proprietari, prin reprezentanți – președinte și comitet executiv – încheie contractul cu firma care montează și exploatează panoul publicitar. Trebuie avut grijă ca la prevederile contractuale să figureze ancorarea în siguranță, cine remediază eventuala afectare a părților comune, valoarea chiriei, perioada, termenul de plată. Încheierea contractului între cele două părți trebuie făcută numai în prezența unui avocat, notar și specialist în construcții. Potrivit legii, banii proveniți din chirie alimentează fondurile speciale ale asociației de proprietari pentru reparații și investiții cu privire la proprietatea comună și nu se plătesc proprietarilor.
„Conform Hotărårii nr. 1588/2007 veniturile obținute de asociația de proprietari din activități economice sau din alte activități desfășurate se constituie ca fond special și se vor utiliza în exclusivitate pentru îmbunătățirea confortului și eficienței condominiului, pentru întreținerea și repararea proprietății comune. În aceste venituri se cuprind și cele obținute din închirierea unor spații aflate în proprietate comună indiviză, a spațiilor pentru instalarea de reclame și pentru serviciul de televiziune prin cablu, firme luminoase, precum și alte venituri obținute din orice sursă, în condițiile legii. Aceste venituri se constituie ca surse proprii ale asociației de proprietari, nu se plătesc proprietarilor, nu pot fi folosite la constituirea sau la completarea fondului de rulment și nu pot fi folosite la plata facturilor emise de furnizorii de servicii publice de utilități. Acest fond va fi depus în contul asociației de proprietari și nu va putea fi folosit decåt cu acordul adunării generale a asociației de proprietari, în conformitate cu bugetul de venituri și cheltuieli. În ambele cazuri trebuie ținută strict evidența contabilă a încasării venitului și a cheltuielilor ulterioare, un registru de evidență special, extrase de cont, facturi, chitanțe. Venitul se utilizează numai pentru repararea, întreținerea, înlocuirea și modernizarea părților comune de construcții și instalații“, explică Marian Deaconu, reprezentant al Asociației pentru Protecția Consumatorilor din Romånia.
Dacă nu mai este nimic de modernizat, „venitul din orice activitate poate fi utilizat și pentru acoperirea cotelor de întreținere, dar numai după declararea acestui lucru la Administrația Finanțelor Publice și plata impozitului pe profit aferent. Asociația este o organizație non-profit, deci trebuie să-și declare veniturile economice utilizate în folosul direct al proprietarilor, precum plata cotelor de întreținere“, precizează Deaconu. Cånd contractul dintre cele două părți expiră, firma care a ancorat panoul publicitar trebuie să îl demonteze. În caz contrar, asociația de proprietari poate da firma în judecată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















