
Final de grădiniță pe patul de spital! 15 copii de 5 și 6 ani din localitatea galățeană Moscu au făcut toxiinfecție alimentară după ce au mâncat la serbarea de sfârșit de an. Șase dintre micuți și un adult au fost și internați.
Copiii au început să se simtă rău la câteva ore după ce, la serbarea de la grădiniță, au mâncat diferite preparate cumpărate de părinții lor de la magazinele din sat. Cei șase micuți care au avut nevoie de internare au fost duși cu ambulanțele de la Spitalul din comună la cel de Pediatrie din Galați. Tot la spital a ajuns și un părinte care a participat la serbare. "După serbare, nu știu dacă de la prăjituri, numai ce am mâncat brânza și prăjitura, atât, ceea ce nu a mâncat copilul am mancat eu, ca să nu le pun înapoi pe masă, atât", spune Mariana Maftei. Medicii spun că starea pacientilor nu este îngrijorătoare.
Direcția de Sănătate Publică a început deja o anchetă. Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică vor merge mâine la grădinița din satul Moscu pentru anchetă, iar micii pacienți vor mai rămâne câteva zile sub supraveghere medicală.
Irina Tracy
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















