Home Social Liderii sindicali din învățământ ar putea fi obligați să treacă și pe...

Liderii sindicali din învățământ ar putea fi obligați să treacă și pe la catedră

DISTRIBUIŢI

Senatorul PD-L Mihail Hărdău, fost ministru al Educației, a anunțat, ieri, că va iniția un amendament la Legea Educației, potrivit căruia fiecare lider de sindicat din învățămånt să fie obligat să predea. Acesta a și explicat de ce vrea să-i vadă pe reprezentanții sindicaliștilor din învățămåntul preuniversitar și universitar în sălile de curs: „Liderii sindicali nu pot lua o decizie corectă față de politica școlară și managementul școlar atåt timp cåt nu desfășoară activități cu elevii sau studenții. Nu este posibil ca liderii sindicali să vorbească despre problemele educației fără să le cunoască din interior“.
Hărdău a adăugat că „orice lider de sindicat trebuie să aibă activitate la clasă, nu la plata cu ora, ci o activitate în cadrul postului pentru care este plătit. Situația actuală este o anomalie. Directorii sunt scutiți de activități la clasă, dar fac la plata cu ora, iar liderii de sindicat fac doar activități la plata cu ora și consider că fiecare lider de sindicat din învățămånt trebuie să fie obligat să efectueze activități la clasă“. Potrivit fostului ministru al Educației, dacă amendamentul său la Legea Educației va „trece“, sute de lideri de sindicat din județe vor fi afectați. Reprezentantul Federației Educației Naționale (FEN), Constantin Ciosu, a declarat pentru „Curentul“ că se simte „jignit“ de afirmațiile fostului ministru al Educației: „Domnul Hărdău trebuia să ia în calcul, înainte de a face asemenea declarații, faptul că numeroase probleme și conflicte din învățămånt au fost rezolvate cu ajutorul liderilor sindicali“. Ciosu a adăugat că „probabil afirmațiile senatorului Mihail Hărdău fac referire la liderii de sindicat care și-au mutat birourile în platourile de televiziune și care de cel puțin doi ani nu au mai fost văzuți la Ministerul Educației, la masa negocierilor“. Mai mult decåt atåt, reprezentantul FEN a spus că liderii sindicali din școli predau, iar cei de la nivelul federațiilor „sunt degrevați de ore prin Legea sindicatelor, dar sunt plătiți tot ca profesori“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.