
Cutremurele din Galați nu sunt provocate de exploatările de gaze din zonă, au concluzionat seismologii întruniți luni într-o ședință de urgență. De asemenea, specialiștii susțin că nu există nicio legătură între cutremurele din Galați și cel de duminică dimineață din Vrancea. Directorul Institutului de Fizică a Pământului a declarat la sfârșitul ședinței că există un risc mic de producere a unui cutremur de mare magnitutidine în Galați. Pe de altă parte, riscul de producere a unui seism mai mare crește considerabil pentru zona Vrancea.
„Nu putem preciza cât va dura și ce cutremure o să mai avem în zonă. Referitor la posibila influență care ar fi din partea exploatărilor de petrol, adâncimea mică a forajelor care există față de cea la care au apărut aceste cutremure, pe de alta parte este vorba de exploatări care durează de 40 de ani, perioadă în care nu am avut fenomene speciale care să ne facă să credem că ar exista o legătura între exploatări și cutremur. În aceste condiții putem spune că nu există o influență a acestor exploatări. Referitor la o posibilă corelație între activitatea din Vrancea de cea din Galați în prezent putem spune că nu avem elemente care să ne ducă la o corelație între cele două fenomene“, a declarat directorul Institutului pentru Fizica Pământului (INFP), Mircea Radulian. „În următoarele zile vom trimite oameni în zona Galați care vor instala noi instrumente de măsură și se vor face evaluări ale stării clădirilor. Sunt 17 case afectate de cutremure. Riscul producerii unui cutremur mare în zona Galați e mic. În Vrancea riscul e mai mare. Nu trebuie să ne gândim că ne așteptăm acum la un cutremur mare în zona Vrancea“, a mai pecizat directorul INFP.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















