Regia pentru Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat poate cumpara sau schimba proprietati aflate in domeniul privat al statului si in administrarea sa – constructii si/sau terenuri, prin negociere directa si cu aprobarea Secretariatului General al guvernului, in vederea completarii fondului locativ.
Prevederea este stipulata intr-o hotarare aprobata recent de guvern si care modifica HG 60/2005, privind organizarea si functionarea Regiei Autonome pentru Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).
In actul normativ se mai arata ca atribuirea spatiilor din imobilele apartinand domeniului privat al statului, cu destinatia de locuinte, catre persoane juridice romane sau straine, se poate face prin negociere directa, cu aprobarea Secretariatului General al guvernului.
Aprobarea este necesara atat pentru schimbarea temporara a destinatiei acestora, cat si in ceea ce priveste pretul de inchiriere.
De asemenea, spatiile pentru birouri si pentru alte destinatii din imobilele aflate in administrarea regiei vor putea fi atribuite, in conditiile legii, institutiilor publice care se autofinanteaza, organizatiilor sindicale, fundatiilor, partidelor politice, asociatiilor, cabinetelor de avocatura, birourilor notariale, unitatilor apartinand cultelor religioase, precum si unitatilor din domeniul presei sau editurilor, tot cu aprobarea Secretariatului General al guvernului.
Actul normativ prevede si trecerea unor imobile administrate de RA-APPS din domeniul public in domeniul privat al statului, respectiv din domeniul privat in domeniul public al statului.
Pe lista imobilelor trecute din domeniul public in cel privat al statului se afla fosta vila Pajura cu terenul aferent, din Poiana Brasov, grupul gospodaresc Complex Furnica si terenul aferent din Sinaia (partial), anexele casei de oaspeti Foisor nr. 37 si terenul aferent din Tusnad, vila Pangrati din Bucuresti, precum si trei imobile cu terenurile aferente, situate in sectoarele 1, 2 si, respectiv, 3 ale Capitalei.
In categoria imobilelor administrate de RA-APPS si trecute din domeniul privat al statului in cel public au fost incluse complexul Timis 8 cu anexele si terenul aferent din judetul Brasov, precum si un sediu administrativ din comuna Snagov.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















