
Pentru pacienții de la Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Copii „Sfânta Maria“ din Iași, fiecare zi este o provocare iar respirația artificială de care copiii au nevoie a devenit un lux. La Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ din Iași există doar șase aparate de ventilație, prea puține pentru cei 30 de pacienți care se află la Terapie Intensivă. Medicii s-au adaptat cum au putut acestei insuficiențe și au improvizat o metodă manuală pentru a îi ajuta pe copii să respire.
Din cauza numărului mic de aparate menite să îi ajute pe copii să respire, medicii de la Spitalul „Sfânta Maria“ sunt nevoiți să facă ventilație la balon, adică manual, însă rezultatul nu este unul la fel de eficient ca cel obținut după utilizarea aparatelor de respirație. Au existat inclusiv situații în care medicii au adus aparate din blocul operator pentru a suplini lipsa celor din secția de Terapie Intensivă. Zilnic, medicii de aici au în grijă 30 de pacienți, majoritatea în stare gravă. Fiecare dintre aceștia are nevoie de câte un aparat de ventilație pentru a putea respira iar, în medie, trei copii rămân la Reanimare pentru o perioadă mai lungă de timp. Conducerea unității medicale a declarat că intenționează să achiziționeze necesarul de aparate prin atragerea de fonduri de la Ministerul Sănătății, scrie digi24.
Din nefericire situația de la Spitalul „Sfânta Maria“ nu este singulară. Aceeași problemă este semnalată și la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. La secția de Terapie Intensivă, cu 30 de paturi, există numai zece aparate de ventilație. Totuși, medicii de aici spun că nu întotdeauna sunt ocupate toate paturile, însă atunci când acest lucru se întâmplă, personalul spitalului se descurcă prin metode proprii care nu sunt cele mai optime pentru pacienți.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















