
Unitățile spitalicești vor avea mai puțini directori. „Funcțiile de conducere create suplimentar în unitățile sanitare publice vor fi reduse“, a anunțat, ieri, ministrul Sănătății, Cseke Attila. Potrivit acestuia, la ora actuală, în unele spitale mici, sub 400 de paturi, există șase funcții de conducere, iar în altele, cu peste 400 de paturi, există și cåte zece funcții de conducere. Cseke Attila a explicat că, din acest punct de vedere, Legea 95 a fost permisivă. Au apărut tot felul de funcții de directori ocupate interimar, în special funcțiile de director de resurse umane, IT, logistic, director administrativ. Ministrul Sănătății a dat exemplul Spitalului Județean de Urgență din Tg Mureș, care are prevăzute zece funcții de conducere. Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei“ din Galați și Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii „Sf. Maria“ din Iași au cu cåte șapte funcții. Cseke a precizat că numărul de funcții de conducere va fi redus cu 28%, de la 2069, la 1492, însemnånd 577 de funcții. Pentru a se ajunge la această reducere în unitățile sanitare clinice cu peste 400 de paturi vor exista numai cinci funcții de conducere – manager, director medical, director financiar, director de cercetare dezvoltare și director de îngrijiri, în spitalele care au sub 400 de paturi vor exista patru funcții de conducere – manager, director medical, director financiar, director de cercetare dezvoltare. Reduceri în råndul directorilor vor fi făcute și în unitățile sanitare neclinice. În cele cu peste 400 paturi vor exista patru funcții de conducere – manager, director medical, director financiar și director de îngrijiri. În unitățile sanitare neclinice sub 400 de paturi vor fi trei funcții de conducere – manager, director medical, director financiar. Potrivit ministrului Sănătății, aceste tăieri de funcții de conducere vor duce la o diminuare în medie a cheltuielilor cu salariile lunare de peste un milion lei pe lună.
Până la 1 iulie, spitalele vor trece la administrația locală
Pe de altă parte, pånă la data de 1 iulie, Ministerul Sănătății va finaliza transferul unităților sanitare publice cu paturi către administrația locală.
Potrivit ministrului Sănătății, acest lucru va duce, în primul rånd, la investiții în infrastructură și la posibilitatea plății suplimentare a medicilor. Cseke dă asigurări că procesul de descentralizare demarat de Ministerul Sănătății (MS) nu va însemna abandonarea sistemului medical pe umerii comunităților locale. Deocamdată, trei echipe ale MS se află în teritoriu pentru a analiza structura organizatorică a fiecărei unități sanitare în parte și a face o evaluare pe baza acestor date. „Evaluarea realizată va contribui la realizarea unui plan național general privind spitalele și la o serie de planuri regionale de asistență medicală care vor ajuta la crearea tabloului exact și complet a ceea ce trebuie să rămånă în sistemul serviciilor de sănătate. Finalizarea acestei activități este prevăzută în trimestrul II al acestui an“, a afirmat ministrul Cseke. MS a întocmit și lista cu unitățile transferabile. Din cele 439 unități sanitare publice existente, MS propune transferul către autoritatea locală a unui număr de 373 unități. În managementul ministerului vor rămåne 66 unități sanitare: 23 de institute publice, 11 spitale clinice județene de urgență – cele din centrele universitare, nouă spitale clinice municipale de urgență – tot în centre universitare, opt spitale cu profil de psihiatrie și 15 spitale monospecialitate.
Coplata nu va pune capăt lipsei banilor din Sănătate
Introducerea sistemului de coplată nu va rezolva problemele financiare din sistemul sanitar, ci va contribui la un control mai bun al fondurilor care intră în sistem, este de părere ministrul Cseke. „Prin coplată avem posibilitatea controlului efectuării sau neefectuării unui serviciu medical, în condițiile în care există servicii medicale raportate, dar neefectuate“, a explicat acesta.
Reamintim că, în prima parte a lunii februarie, Cseke a declarat că, în scurt timp, va da publicității o reglementare privind obligația pacientului de a plăti o anumită sumă pentru serviciile medicale primite – coplata.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















