
Traficul în zona Pieței Constituției va fi restricționat sâmbătă și duminică, pentru desfășurarea concertelor artiștilor Leonard Cohen și Il Divo, anunță Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei. Astfel, traficul rutier va fi restricționat în zilele de 22 și 23 septembrie, în intervalul orar 15.00 – 24.00, pe bd. Unirii între bd. Libertății și bd. I. C. Brătianu și pe bd. Libertății între bd. Națiunile Unite și Calea 13 Septembrie.
Polițiștii rutieri recomandă folosirea rutelor ocolitoare bd. Unirii – bd. Regina Maria – Piața George Cosbuc – bd. Libertății – Calea 13 Septembrie și Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B.P. Hașdeu – Splaiul Independenței. Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă în această perioadă, să respecte semnalele agenților de poliție rutieră și să folosească rutele ocolitoare.
Pietonii sunt rugați să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate și semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare și să nu staționeze pe partea carosabilă. Problemele din trafic pot fi sesizate la numărul de telefon 021/9544.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















