MANIFEST ANTICOMUNIST (II)

Efectul în timp al manifestului lui Marx și Engels

Anii care au urmat apariției Manifestului Partidului Comunist se împart în patru perioade:

1. Până la revoluția rusă din 1917
2. De la revoluția rusă până la sfârșitul celui de –al doilea război mondial
3. Anii dintre 1945 și 1989
4. Perioada de după 1989

Primul dintre cele patru intervale de timp se caracterizează prin răspândirea considerabilă a ideilor comuniste, în special în principalele țări industriale: Germania, Franța, Anglia și Statele Unite, precum și în alte țări europene și neeuropene. Obiectivul comuniștilor îl reprezintă pregătirea revoluției mondiale, pe care o prevăd victorioasă, în primul rând, în țările dezvoltate. Ei nu scapă nici un prilej de a produce agitație și dezordine socială, se aliază conjunctural cu luptătorii pentru dreptate socială și libertate națională, încercând fără succes să deturneze în avantajul lor numeroasele mișcări revoluționare care au loc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Comuna din Paris, primul organism al dictaturii proletariatului, instalat după revoluția din primăvara anului 1871 în urma înfrângerii militare a Franței de către Prusia, n-a durat decât două luni, timp în care comunarzii n-au avut timpul necesar să treacă la aplicarea largă a ideilor lui Marx și Engels.

Revoluția bolșevică rusă din octombrie 1917 avea să aducă și începutul cumplitei ere a guvernărilor comuniste de lungă durată. Dezorganizarea quasitotală a economiei și a celorlalte componente ale vieții sociale, procesele politice, privarea de libertate a sute de mii de oameni, deportările, execuțiile sumare, confiscarea abuzivă a bunurilor reprezintă fapte tragice care nu pot fi puse numai pe seama războiului civil, fiindcă monstrozitățile au continuat și după ce comuniștii i-au învins pe „contrarevoluționari”. Perioada anilor 1929-1939 a însemnat, pentru Rusia, dezlănțuirea primului mare genocid comunist, cu zeci de milioane de victime, printre care amintim pe cei 10 milioane de țărani culaci deportați din zonele fertile ale URSS spre Siberia, unde marea majoritate au pierit. Aproape toate tipurile de nenorociri și ticăloșii ale comunismului     s-au produs în acești ani în Rusia, transformând o mare țară, ce e drept înapoiată, dar cu imense bogății naturale și în care apăruseră înainte de revoluție semne importante de progres, într-un tărâm al mizeriei, tiraniei și foamei.

Experiența comunistă rusă i-a fascinat pe unii intelectuali corupți sau amorali din Occident, dar fără al doilea război mondial regimul lui Stalin ar fi murit în propriile granițe, probabil spre anii `40-50. Din nefericire, n-a fost să fie așa, omenirea a intrat, după victoria Aliaților asupra Germaniei în 1945 în cea mai cruntă perioadă a istoriei sale moderne, perioada expansiunii fără precedent a comunismului aflat la putere.

Ororile comuniste, depășind după 1945 spațiul Uniunii Sovietice, au cuprins țările din Estul Europei, China, Coreea de Nord, Cuba, Vietnam, Cambodgia, precum și  o serie de țări din Africa și Orientul Mijlociu, care au pus în practică un soi de comunism islamic al mizeriei și terorismului intern și internațional. În această ultimă categorie pot fi incluse Etiopia, Algeria, Libia, Angola, Congo și Yemenul de Sud.

Pentru a întocmi o listă a fărădelegilor comise de regimurile comuniste, precum și a suferințelor provocate de acestea ar trebui să se scrie multe tomuri.

Ilustrăm mai jos, cu ajutorul câtorva date, dimensiunile genocidului comunist internațional. În Uniunea Sovietică, după 1945: aproximativ 60 de milioane de oameni aruncați în închisorile și lagărele „Arhipelagul Gulag”, din care un sfert au murit în detenție. În China 50 de milioane de oameni uciși de comuniști, cea mai mare parte în timpul „revoluției culturale” dirijate de Mao Tze Dun. Numărul total al celor închiși și deportați e greu de estimat, dar probabil că el se ridică la sute de milioane.

Coreea de Nord este un exemplu de generalizare a regimului de detenție și muncă forțată la nivelul unei întregi țări de peste 20 de milioane de locuitori, iar Cambodgia reprezintă țara cu cel mai mare procent al celor uciși de către comuniști (Khmerii roșii) față de totalul populației: două milioane de victime din 5 milioane de locuitori, în aceiași zonă geografică, Vietnamul nu face excepție de la practica unui genocid înspăimântător de sângeros.

Datele privind victimele regimurilor marxiste din Cuba și țările comuniste africane sunt și ele cutremurătoare.

În ceea ce privește Polonia, România, Cehoslovacia, Ungaria, Germania de Est și Bulgaria, represiunile organizate de regimurile comuniste instalate de către invadatorii sovietici, în anii imediat următori terminării războiului, au variat ca intensitate, depinzând de ura rușilor față de țările respective, precum și de ticăloșia căpeteniilor comuniste locale. Cea mai lovită de calamități comuniste din țările estice, a fost, fără îndoială, România. În perioada 1945-1989, în temințele politice din țara noastră, precum și în lagărele de muncă și zonele de deportare au fost azvârliți mai mult de 1,5 milioane de români, iar numărul celor care au murit în detenție a depășit 400 de mii. Alte sute de mii de cetățeni și-au pierdut viața datorită frigului, asistenței medicale necorespunzătoare și a malnutriției.

Genocidul comunist din România este reprezentativ pentru ceea ce s-a petrecut, la scări diferite de intensitate, în toate țările guvernate de adepți ai ideilor lansate de Marx și Engels acum un veac și jumătate și „perfecționate” de tirani ai secolului nostru, așa cum au fost Lenin, Stalin, Mao, Castro, Honecker, Ceaușescu etc. Țara noastră a cunoscut din plin și celelalte componente ale genocidului comunist: dezastrul economic, corupția și descompunerea moravurilor, începând chiar cu nomenclatura beneficiară a sistemului, persecuțiile religioase și decăderea științei și a culturii, distrugerea mediului ambiant și ruinarea stării de sănătate a populației, având drept urmare scăderea duratei medii de viață și creșterea morbidității.

O gravă consecință a anilor de regim comunist rămâne slăbirea sentimentului religios, ca urmare a propagandei ateiste de stat.  Acest proces tragic a însemnat, în mare măsură, pierderea busolei valorilor tradiționale și proliferarea dublei gândiri, profetic intuită de George Orwell.

Citește MANIFEST ANTICOMUNIST (partea întâi)

Citește și MANIFEST ANTICOMUNIST (III)