Home Special Vanzarile cresc, dar productia scade

Vanzarile cresc, dar productia scade

DISTRIBUIŢI

Vanzarile de autovehicule pe piata romaneasca au fost, anul trecut, de 91.525 de unitati, in crestere cu 8,7% fata de anul 2000, ca urmare a majorarii importurilor cu 53,2%, la 30.992 de unitati, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Autovehicule (APIA) din Romania.

-Piata auto a revenit la rezultate in crestere, dupa scaderea semnificativa de la nivelul anului 2000, cand vanzarile au fost aproape la jumatate fata de rezultatele consemnate in 1998-, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, Calin Popescu Tariceanu, presedintele APIA.

Cu toate acestea, productia interna a scazut cu 12%, la 68.761 de unitati, si cu 54% comparativ cu anul 1998, cand productia interna a fost de 127.000 de vehicule.

Dacia a realizat rezultate mai bune in 2001, vanzarile companiei crescand usor la peste 52.000 de unitati, pe fondul unei reduceri a productiei cu circa 3.000 de unitati.

Daewoo a inregistrat o noua scadere a productiei, cu o treime fata de anul precedent. Reducerea productiei nu a afectat, in schimb, exporturile producatorului de la Craiova, care au redresat balanta afectata de scaderea cererii pe piata interna.

ARO a inregistrat o crestere a productiei de peste 30%, la un total de aproape 1.800 de autovehicule (autoturisme plus comerciale).

Producatorul de autocamioane Roman Brasov a vandut peste 400 de autocamioane, ceea ce reprezinta mai putin de jumatate din cat au vandut fiecare dintre principalii competitori, marci din import. Pana in anul 1999, inclusiv, Roman a fost liderul pietei interne de autocamioane.

Printre cele mai cautate modele din productia interna se numara Dacia SupeRNova, cu 22.186 unitati vandute, umata de Dacia Classic – 18.548 unitati, Dacia pick-up – 11.226 unitati si Daewoo Tico – 3.226 unitati.

Exportul de autovehicule produse in Romania a crescut cu peste 50%, in perioada mentionata, la un total de 14.000 unitati, nivel care reprezinta 20% din nivelul productiei nationale. Exportul a fost constituit aproape exclusiv din automobile Daewoo, ca urmare a diminuarii exporturilor producatorilor Dacia si ARO.

Numarul autovehiculelor de import ramane redus, in comparatie cu statele vecine

Piata autovehiculelor de import a consemnat si ea o majorare de peste 50% a vanzarilor de autovehicule noi (30.992 de unitati), dar numarul de autovehicule importate ramane redus, in comparatie cu alte state din Europa Centrala si de Est.

-Numarul autovehiculelor noi din import este extrem de redus, la o populatie de peste 22 milioane de potentiali cumparatori. Pentru comparatie, in Polonia s-au importat, anul trecut, circa 230.000 autovehicule noi (ocupand 64% din piata), la o populatie de 39 milioane, in Cehia au fost vandute 82.000 (55% din piata) la 10,3 milioane de locuitori, in Ungaria – 110.000 unitati (78% din piata), la 10,1 milioane de locuitori, si chiar si in Slovenia, la o populatie de 2,03 milioane de locuitori – mai putini decat in Bucuresti – s-au importat 57.000 autovehicule (89% din piata)-, a mai spus oficialul APIA.

Cele mai cautate marci de import pe piata interna au fost, in anul 2001, Renault – 6.404 unitati, Volkswagen – 3.998, Skoda – 3.995, Fiat – 1.964, Peugeot – 1960 si Ford – 1.301.

Vanzarile de automobile second-hand din import, bazate pe cifre inca neoficiale, s-au dublat in 2001, ajungand la circa 45.000 autovehicule.

-O data cu introducerea obligativitatii normelor Euro 3, se preconizeaza ca importurile de autovehicule second-hand vor scadea semnificativ. Acelasi fenomen s-a produs in 1998, la introducerea normelor Euro 2, cand importurile second-hand au scazut de la 62.000 unitati in 1998 la 22.500 de unitati in 1999-, a precizat Tariceanu.

In privinta motorizarilor, variantele Diesel continua trendul de crestere a popularitatii inregistrat in ultimii ani. Majorarea vanzarilor de autoturisme Diesel a fost de 74% in cursul anului trecut, autoturismele din import cu astfel de motoare reprezentand 43% din piata totala a autoturismelor din import. In prezent, motorizarea Diesel reprezinta 14% din totalul autoturismelor comercializate in Romania.

Prognoze optimiste

Anul 2002 va fi favorabil vanzarilor de autovehicule in Romania, piata interna fiind capabila sa creasca cu 37%, pana la cel putin 125.000 de unitati noi.

Pentru productia nationala, estimarile indica o majorare de peste 40%, la un total de aproximativ 85.000 de unitati, evolutie sustinuta atat de cresterea consumului, cat si de reorintarea preferintelor cumparatorilor catre masini produse in Romania, intrucat autovehicule second-hand de import trebuie sa respecte normele de poluare Euro 3.

Pentru piata auto de import, se anticipeaza o imbunatatire a vanzarilor cu circa 10.000 de unitati, la un total de peste 40.000 de autovehicule. Rata de crestere a pietei de import se va reduce, astfel, la circa 30%, comparativ cu anul 2001 a fost de 54%. In consecinta, apreciaza reprezentantii APIA, ponderea automobilele din import se va reduce pe piata romaneasca.

-Obtinerea acestor rezultate depinde de mai multe variabile, care se refera la stabilitatea cresterii economiei nationale, la efectele pe care le vor avea intrducerea normelor de poluare Euro 3 asupra pietei auto, precum si la eliminarea taxelor vamale pentru importurile de autovehicule fabricate in comunitatea europeana-, se arata in studiul APIA.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.