Home Sport A fi sau a nu fi in primavara Champions League

A fi sau a nu fi in primavara Champions League

DISTRIBUIŢI


Astazi este programata ultima intalnire cu grupele din Liga Campionilor, la finalul celor opt meciuri urmand sa cunoastem configuratia completa a tabloului cu echipele care vor juca in optimile de finala. Spre deosebire de ziua de ieri, cand la -bataie- mai ramasesera numai doua locuri calificante, in aceasta seara altele sunt datele problemei. Astfel, in grupele A si B, toate cele patru formatii au sanse reale de calificare, iar in grupa C trei pretendente viseaza la primavara Champions League. Singura care are deja asigurat accesul in optimile de finala este Juventus si, din acest motiv, torinezii vor trimite pe gazon, in meciul cu Olympiacos, echipa de rezerve, intarita doar cu Montela, Trezeguet si Micolli. O mica sansa pentru greci, care in cazul unui succes pe -Delle Alpi- pot spera la clasarea pe locul trei, ceea ce le-ar permite sa continue cursa in Cupa UEFA. Chiar si asa, soarta lor depinde si de deznodamantul meciului Sociedad – Galatasaray. Duelul iberico-turc este inca un meci de foc al zilei, team-ul de la Bosfor reintrand in carti dupa victoria asupra lui Juve. La oaspeti, Ovidiu Petre este dat ca titular, iar antrenorul Fatih Terim declara ziaristilor ca regreta faptul ca nu-l poate folosi in acest joc pe Florin Bratu. Se anunta o invazie de fani -Cim Bom Bom-, astfel ca si in tribunele stadionului -Anoeta- este de asteptat un spectacol de zile mari.


Un alt meci care ne intereseaza in mod deosebit este cel de la Kiev, unde Dinamo are ocazia sa elimine unul dintre -greii- fotbalului italian, Inter. Un succes al gruparii sub culorile careia evolueaza si Tibi Ghioane ar echivala cu o -bomba-, deoarece, la startul intrecerii, gazdele erau considerate outsidere si ar pune capat definitiv aventurii europene a milanezilor. Interes major si in Cizma pentru confruntarea de pe gazon ucrainean, presa alocand spatii mari acestui joc. Optimismul afisat de antrenorul Zaccheroni se bazeaza pe ultimele evolutii ale nerazzurri-lor. Inter a sosit ieri dimineata la Kiev, Cannavaro, Recoba si Van der Meyde fiind declarati apti de joc, dupa accidentarile suferite saptamana trecuta. Singurul incert ramane Ivan Cordoba, care acuza dureri la genunchiul drept. Sub aceeasi deviza -care pe care- se va desfasura si celalalt meci al grupei, Arsenal – Lokomotiv. Rusii sunt lideri, tunarii favoriti, dar miza lasa loc de o surpriza.

Un alt nume greu al fotbalului continental risca sa iasa pe usa din dos. Este vorba de Bayern Munchen, cel mai galonat team din Bundesliga. Bavarezii vor primi pe propriul stadion vizita lui Anderlecht, belgienii fiind considerati una dintre surprizele placute ale fazei grupelor. Oaspetilor le este suficienta si o remiza pentru a-si asigura locul secund in grupa A, in timp ce unica varianta pentru Ballack et comp. ramane victoria. Si in cealalta partida a grupei, Lyon si Celtic se vor infrunta plecand de la ideea ca numai victoria le poate oferi un loc in optimile de finala. Verdictele le vom afla diseara.

FOTBAL/Champions League


PROGRAMUL ZILEI

GRUPA A: Bayern Munchen – Anderlecht

Lyon – Celtic Glasgow

Clasament: 1. Celtic 7p; 2. Anderlecht 7p; 3. Lyon 7p; 4. Bayern 6p.

GRUPA B: Arsenal Londra – Lokomotiv Moscova

Dinamo Kiev – Inter Milano (PRO TV)

Clasament: 1. Lokomotiv Moscova 8p; 2. Arsenal 7p; 3. Inter 7p; 4. Dinamo Kiev 6p.

GRUPA C: AEK Atena – Monaco

PSV Eindhoven – Deportivo La Coruna

Clasament: 1. Monaco 10p; 2. La Coruna 10p; 3. PSV Eindhoven 7p; 4. AEK Atena 1p.

GRUPA D: Juventus – Olympiacos Pireu

Real Sociedad – Galatasaray

Clasament: 1. Juventus 10p; 2. Real Sociedad 8p; 3. Galatasaray 6p; 4. Olympiacos 4p.

– Toate meciurile vor incepe la ora 21.45

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.