Fotbaliștii Sergio Aguero și Diego Forlan își vor prelungi contractele cu gruparea Atletico Madrid în acest an, primul înainte de Crăciun, iar al doilea în luna septembrie, informează cotidianul „AS“. Potrivit jurnaliștilor acestei publicații, Aguero are în prezent o clauză de reziliere de 60 milioane de euro, iar conducerea clubului vrea ca această sumă să fie mărită la 90 milioane de euro. Argentinianul are contract pånă în 2012, cu un salariu anual de cinci milioane de euro. Aguero a fost dorit în această vară de mai multe cluburi europene, între care se numără Chelsea Londra, Manchester City, Internazionale Milano și Juventus Torino.
În ceea ce-l privește pe Forlan, acesta are un contract valabil pånă în 2011, iar Atletico vrea să prelungească înțelegerea pånă la finalul sezonului 2012/2013.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















