Home Sport „Argeșenii știu că vor fi retrogradați”

„Argeșenii știu că vor fi retrogradați”

DISTRIBUIŢI

Cristi Bratu, cu gândul la foștii coechipieri

Atacantul Politehnicii Iași, Cristian Bratu, a declarat că a vorbit cu mai mulți fotbaliști de la FC Argeș, care i-au transmis că formația din Trivale va fi retrogradată. Surse federale au afirmat că se așteaptă terminarea campionatului deoarece, dacă s-ar lua acum această decizie, toate rezultatele „violeților“ din retur ar fi anulate.

FC Argeș va lua drumul Ligii a II-a după încheierea acestui campionat, urmând să fie retrogradată din cauza patronului Cornel Penescu, acuzat de mituirea arbitrilor. Fostul echipier al Argeșului Cristi Bratu a spus că jucătorii piteșteni s-au împăcat cu gândul că vor juca din nou la matineu din sezonul viitor. „FC Argeș este una dintre echipele la care țin foarte mult, am început fotbalul la această formație, am jucat și la Mioveni, dar legea este lege și trebuie respectată. În mod normal, FC Argeș trebuie retrogradată. Am mulți prieteni acolo, vorbesc des cu ei și mi-am dat seama că sunt deja resemnați. Ei știu că vor fi retrogradați în urma acestui scandal“, a declarat vârful Politehnicii Iași.
Fotbalistul moldovenilor crede că moralul scăzut al piteștenilor este și motivul rezultatelor slabe din ultima perioadă, FC Argeș fiind învinsă cu 2-0 de Farul în acest weekend. „Se vede și în evoluția echipei că jucătorii sunt resemnați. Dacă nu era acest scandal, cu siguranță ei ar fi avut mult mai multe puncte, dar pe final nu au mai avut același ritm. Nu și-au mai luat nici banii de câteva luni, au și ei familii, au copii, sunt într-o situație delicată“, a punctat Bratu.
Acesta a menționat că atât ieșenii, cât și Gaz Metan Mediaș se gândesc la varianta ocupării locului 15, care nu ar mai duce în Liga a II-a dacă FC Argeș va fi retrogradată. În acest weekend, Poli Iași a câștigat cu 2-0 în fața lui Gaz Metan Mediaș.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.