Dinamo, Steaua, CFR și FC Vaslui joacă astăzi în play-off
În această seară va avea loc prima manșă a play-off-ului Ligii Europa, ultima fază a competiției înainte de grupe. Cea mai ușoară misiune o are Steaua, care va primi acasă vizita lui Saint Patrick's. Cu toate că diferența dintre jucătorii celor două formații este imensă, antrenorul Cristiano Bergodi susține că se teme de gruparea irlandeză. „Băieții știu că trebuie să facem un joc mare, suntem pregătiți și avem încredere că vom obține un rezultat bun, care ar fi benefic pentru o echipă cu mulți tineri și cu un antrenor nou. Este cel mai important meci pe care Steaua l-a disputat până acum. Respect Saint Patrick's pentru că a ajuns în play-off“, a declarat italianul de pe banca echipei din Ghencea. Steaua – Saint Patrick's va începe la ora 20.30 și va fi transmis în direct de Digi Sport.
Obiectivul lui Bonetti
Tragerea la sorți nu a fost la fel de blândă și cu Dinamo, care o va întâlni pe Slovan Liberec. Cehii s-au calificat în play-off-ul Europa League după ce au trecut în turul al treilea preliminar de FC Vaduz, din Liechtenstein, cu scorul general de 3-0. Scaunul antrenorului dinamovist Dario Bonetti depinde de rezultatul acestei duble manșe, obiectivul italianului fiind calificarea în grupele Europa League. „Câinii“ nu au mai disputat niciun tur preliminar în competiție, fiind calificați direct în această fază. Dinamo – Slovan va începe la ora 20.30 și va fi transmis în direct de Antena 1.
CFR, o formalitate
CFR Cluj a ajuns direct în play-off-ul Europa League după ce a cucerit Cupa României, astfel că bosniacii de la FK Sarajevo reprezintă primul adversar din competiție al ardelenilor. Cu toate că sunt recunoscuți drept o echipă care joacă la limita regulamentului, ex-iugoslavii nu pot emite pretenții la calificare și, dacă nu se repetă episodul Anorthosis Famagusta de acum două sezoane, elevii lui Antonio Conceição au șanse foarte mari să treacă de Sarajevo. FK Sarajevo – CFR Cluj va începe la ora 21.15 și va fi transmisă în direct de Digi Sport.
Cucerirea Atenei
FC Vaslui are cel mai greu adversar dintre echipele românești din Europa League, urmând să se lupte pentru un loc în grupe cu AEK Atena. Moldovenii lui Cristi Dulca au ajuns în play-off după ce au eliminat-o pe Omonia Nicosia în turul precedent. FC Vaslui a fost singura echipă din Liga I care nu a beneficiat de statutul de cap de serie la tragerea la sorți. FC Vaslui – AEK Atena va începe la 21.00 și va fi transmis în direct de TVR 1.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















