
Unirea Urziceni poate da lovitura în etapa a 32-a, care începe astăzi. Elevii lui Dan Petrescu primesc vizita liderului Dinamo și, în cazul unui succes, vor urca pe prima treaptă a clasamentului. Programul ialomițenilor din ultimele două etape pare foarte greu, dar patronii ambelor adversare, FC Timișoara și Steaua, au lăsat să se înțeleagă că sunt dispuși să tråntească meciurile pentru a nu trimite titlul în „Groapă“.
„Este un meci deosebit între locurile 1 și 2, jucăm contra liderului și vrem să cåștigăm. Toată presiunea e la Dinamo, ei sunt cei care vor să ia campionatul, noi vrem să terminăm cåt mai sus posibil“, e de părere Dan Petrescu.
„Bursucul“ a făcut abstracție de declarațiile lui Marian Iancu și Gigi Becali, considerånd chiar că adversara lui Dinamo din ultima etapă, FC Argeș, s-ar putea da la o parte. „Ce poate fi mai rău de atåt? Să joci cu Timișoara și Steaua după meciul cu Dinamo? În schimb, Dinamo are meci cu FC Argeș, care joacă, dar nu știu dacă pentru ceva anume, cu FC Brașov, care nu se știe dacă la ora meciului se va mai lupta pentru cupele europene sau nu. Aș fi vrut să aibă ei programul nostru“, a mai spus tehnicianul echipei de pe locul al doilea.
La fel ca și în runda precedentă, cånd Antena 1 a ales să transmită Steaua – Rapid în locul lui Dinamo – FC Timișoara, postul a hotăråt ca tot echipa din Ghencea să poată fi urmărită de toți microbiștii, astfel că meciul vital pentru titlu, Unirea Urziceni – Dinamo, va fi în direct pe Gsp TV.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















