
Flavio Briatore, exclus pe viață din F1
Federația Internațională de Automobilism (FIA) a anchetat un episod petrecut la Marele Premiu din Singapore (2008), pilotul Piquet jr. fiind găsit vinovat de faptul că a provocat intenționat un accident pentru a-l favoriza pe coechipierul său, Fernando Alonso. Astfel, Renault a fost descalificată din F1, pedeapsă primită cu suspendare, iar fostul director general Flavio Briatore a primit o interdicție pe viață de a se mai implica în sporturile cu motor.
„Investigațiile FIA și ale Renault i-au găsit pe directorul general Flavio Briatore și pe directorul tehnic Pat Symonds (n.r. suspendat pentru cinci ani), care între timp au părăsit echipa, vinovați de faptul că au plănuit accidentul lui Nelson Piquet în beneficiul lui Fernando Alonso, care a cåștigat cursa de atunci. Nici Alonso și nici vreun alt angajat al echipei nu au fost informați de conspirație“, se arată pe site-ul oficial al FIA. Piquet jr. nu a primit nicio sancțiune deoarece a colaborat voluntar la această anchetă după ce a fost dat afară de Renault.
În cursa de la Singapore, Piquet jr. a provocat intenționat un accident pentru ca Safety Car-ul să intre pe pistă, eveniment care i-a favorizat victoria coechipierului Fernando Alonso, aflat la boxe în acel moment.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















