Home Sport „Mă va susține galeria lui ?é?½U?é??”

„Mă va susține galeria lui ?é?½U?é??”

DISTRIBUIŢI

Antrenorul Oțelului Galați, Dorinel Munteanu, speră că suporterii fostei sale echipe, Universitatea Cluj, îl vor susține în meciul de sâmbătă, cu CFR. „Sigur nu voi fi primit cu flori în Cluj. Mă aștept însă ca un număr mare de suporteri ai Universității Cluj să mă susțină. Chiar dacă au avut ei cu mine ce-au avut, cred că faptul că au rămas în Liga a II-a mi se datorează în mare parte mie. Sper că nu au uitat că «U» Cluj a rămas în liga secundă în mare parte datorită muncii mele“, a declarat Dorinel Munteanu, care în trecut a pregătit și CFR Cluj.
Suporterii Universității l-au înjurat în mai multe rânduri pe Munteanu după ce acesta a plecat la Steaua. Întoarcerea antrenorului pe „Ion Moina“ a fost, de asemenea, neagreată de fani, care l-au nimit trădător.
Partida CFR Cluj – Oțelul Galați este programată sâmbătă, de la ora 19.15.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.