Politia din Fort Lauderdale (Florida) a gasit, miercuri, o parte din colectia de medalii olimpice decernate emblematicilor inotatori Johnny Weissmuller, Clarence -Buster- Crabbe, supranumit -Flash Gordon-, si Mark Spitz, ce a fost furata de la Muzeul Natatiei. Medalia de bronz castigata de Mark Spitz la Jocurile Olimpice din Mexic, in 1968, precum si cea castigata de Clarence -Buster- Crabbe, devenit celebru pentru rolul sau in filmul -Flash Gordon-, se numara printre obiectele gasite de politie. Colectia, ce a fost evaluata la peste 500.000 de dolari, a fost furata de un membru al personalului muzeului situat la Fort Lauderdale, care a subtilizat medaliile una cate una, conform datelor detinute de politie. Responsabilii muzeului au luat la cunostinta de comiterea furtului pe 4 decembrie, iar la putin timp dupa aceea un colectionar, care platise 17.000 de dolari prin Internet pentru 50 de medalii, intre care si cele ale lui Weismuller, a telefonat pentru a intreba de ce aceste piese sunt puse in vanzare. Conform purtatorului de cuvant al politiei, hotul, Paul Cristow, care era angajat de cateva luni la muzeu, s-a prezentat la un magazin sub identitatea unui avocat, Sylvio Decalvacante, precizand ca vrea sa vanda mostenirea unei familii care dorea sa-si pastreze anonimatul. Magazinul a luat in gaj medaliile si a incercat sa le comercializeze prin intermediul site-ului de vanzare la licitatie eBay.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















