Eforturile sustinute ale -bastanilor- Galatei (mai putin unul dintre vicepresedinti) au avut castig de cauza: aureolat de rezultatele foarte bune din ultima vreme, antrenorul Mircea Lucescu va semna, in zilele urmatoare, o prelungire, pentru o perioada de doi ani, a contractului sau cu Galatasaray Istanbul.
In ziarul -Fotomac- se mentioneaza ca tehnicianul roman a avut, marti seara, o intrevedere cu vicepresedintele clubului din Istanbul, Fatih Altayli, si cu responsabilul gruparii turce Ozer Saracoglu, care l-au convins sa accepte prelungirea contractului. Initial, raspunsul lui Lucescu a fost negativ, antrenorul roman argumentand ca este posibil ca noua conducere a clubului, care va fi aleasa in cadrul Adunarii Generale din luna martie, sa nu doreasca ca el sa ramana la Galatasaray. -Mai bine sa discutam din nou in luna mai-, le-a spus Lucescu lui Altayli si lui Saracoglu, potrivit -Fotomac-.
Jurnalul turc precizeaza ca responsabilii gruparii din Istanbul au apreciat ca temerile lui Lucescu sunt neintemeiate. -Sunt convins ca si noua conducere a clubului va dori sa-si continue colaborarea cu dumneavoastra. Cunoasteti aceasta grupare foarte bine si noi dorim sa colaboram inca ani buni de acum inainte. Haideti sa rezolvam aceasta problema acum-, i-a spus, potrivit -Fotomac-, Altayli lui Lucescu.
Tehnicianul roman a acceptat sa semneze prelungirea contractului in zilele urmatoare. Conform cotidianului -Fotomac-, Mircea Lucescu a comunicat celor doi responsabili ai Clubului Galatasaray si numele a doi jucatori pe care ar dori sa-i achizitioneze pentru sezonul viitor.
Conducerea Clubului Galatasaray i-a mai propus lui Lucescu de doua ori, in cursul lunii ianuarie, prelungirea contractului, dar antrenorul roman a refuzat aceste propuneri.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















